-
Preliminarii CM: Spania – Georgia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
-
Preliminarii CM: Norvegia – Israel, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Om de bază în sezonul precedent, Valentin Crețu nu reușește să-și mai recapete ritmul. Fundașul dreapta nu este 100% din punct de vedere medical, iar vineri, 10 octombrie, a părăsit antrenamentul înainte de final.
Recidivă pentru Valentin Crețu! Sâmbătă urmează să facă RMN
Săptămânile trecute, Valentin Crețu a suferit o fisură la un metatarsian. Fundașul dreapta a lipsit de la partidele cu Csikszereda, FC Botoșani, Go Ahead Eagles, respectiv Oțelul Galați, însă a revenit la duelul cu Young Boys.
Deși se credea că nu va juca nici împotriva celor de la Young Boys, Valentin Crețu a fost titularizat și a rămas pe teren pe durata celor 90 de minute. Fotbalistul pare că nu a fost însă pregătit și a forțat, în condițiile în care i-au revenit durerile în zona afectată și nu a putut încheia antrenamentul de astăzi.
Potrivit informațiilor obținute de digisport.ro, Valentin Crețu a acuzat dureri destul de mari în zona metatarsianului afectat și sâmbătă, 11 octombrie, urmează să fie supus unui test RMN.
În funcție de rezultat, Valentin Crețu va afla dacă va putea evolua contra celor de la Metaloglobus, pe 18 octombrie.
Impresarul lui Joyskim Dawa, ultimele informații despre situația fundașului de la FCSB
Operat la o clinică din Belgia, după ce fundașul FCSB-ului a fost diagnosticat cu ruptură a ligamentului încrușișat anterior, la finalul lunii martie. De atunci, Joyskim Dawa nu a mai jucat niciun meci și a lăsat un gol imens în apărarea campioanei României.
Aflat într-un moment foarte bun al carierei sale, Joykim Dawa s-a accidentat grav și a ieșit din circuit pentru mai multe luni. După o perioadă lungă de recuperare, fundașul camerunez a revenit pe gazon, însă doar la antrenamentele individuale.
În urmă cu o lună, MM Stoica a anunțat un scenariu sumbru în legătura cu Joyskim Dawa și anume că acesta va lipsi un an, adică până în primăvara lui 2026. David Jimenez, impresarul fotbalistului, a lansat însă o altă versiune, una îmbucurătoare pentru campioana României.
„Joyskim se simte foarte bine, iar recuperarea sa se desfășoară excelent. Perioada de indisponibilitate după o accidentare nu este niciodată una fericită, dar face parte din sport. Pot să vă spun doar că Dawa se concentrează pe FCSB și pe viitorul acestei echipe.
(n.r. MM Stoica a spus că Dawa lipsește un an) Nu am văzut declarațiile, dar pot să vă spun că Dawa se recuperează mai repede decât s-ar fi așteptat cineva și mai repede decât în mod normal. În același timp, nu ne grăbim, dar pot să vă spun că urmează să revină foarte curând și mult mai puternic”, a transmis impresarul lui Joyskim Dawa pentru digisport.ro.
Potrivit estimărilor, Joyskim Dawa urmează să fie apt pentru FCSB în luna octombrie sau cel târziu la început de noiembrie.
Etichete: superliga , valentin cretu , fcsb , accidentare cretu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Gigi Becali, decizie în privința lui Vali Crețu
Fără categorie
Paradise8 casino registro y funcionamiento operativo
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali, decizie în privința lui Vali Crețu
Vali Crețu (37 de ani) este foarte aproape să continue la FCSB și în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSingura întrebare pe care Dănuţ Lupu i-ar pune-o lui Ionuţ Chirilă! A taxat o declaraţie a antrenorului lui CS Dinamo
Dănuţ Lupu (59 de ani) a taxat o declaraţie a lui Ionuţ Chirilă (60...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAcord de 650 de milioane de euro! Cum va arăta noul stadion San Siro, viitoarea „casă” a rivalelor Inter și AC Milan
Inter și AC Milan vor avea un nou stadion. Au fost publicate imaginile cu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Bă, ce ați făcut?” Antrenorul Gloriei Bistrița, replică pentru critici după ce a învins-o pe FCSB în Cupa României
Sebastian Moga a reacționat, după ce echipa sa, Gloria Bistrița, a învins-o cu 1-0...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login