
Neluțu Varga a reacționat imediat după publicarea informației în spațiul public și a confirmat că problemele vor fi soluționate, așa cum a promis în urmă cu câteva zile.
Neluțu Varga confirmă achitarea datoriilor către creditori
Situația de la CFR Cluj este încă departe de a fi una liniștită, asta pentru că problemele financiare au trecut în plan principal. Neluțu Varga a anunțat că va rezolva aceste nereguli, dar altă situație a apărut între timp.
Anumiți creditori au cerut prin intermediul instanței intrarea în insolvență a clubului din Gruia, însă patronul celor de la CFR Cluj a lămurit situația și a explicat că datoriile vor fi „stinse”.
„Am rezolvat deja cu unul dintre cei doi care cereau intrarea în insolvență a CFR-ului. Să stea lumea liniștită, că o să rezolv și cu Sărmășan. E doar o chestiune de zile și vor fi reglate din toate punctele de vedere, așa cum am și promis.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe nebunie! Mbappe a numit cele trei nume uriașe pe care le-ar transfera la Real Madrid
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Greu, lent, întârzie!”. Ciprian Marica, despre Radu Drăgușin, înaintea meciurilor din Liga Națiunilor
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMaghiarii s-au convins de fotbalistul aflat pe lista lui Gică Hagi, după ce Ferencvaros a produs surpriza în Europa League
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUTA – Sepsi, Live Video, 18:00, pe Digi Sport 1. Arădenii caută a 3-a victorie în SuperLigă!
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login