
La Arad, Corvinul a avut prima ocazie a partidei cu CFR, chiar în minutul 2, când Pîrvulescu a reluat slab spre poartă centrarea lui Yeboah. Fabry a încercat în două rânduri să creeze suspans în careul oaspeţilor, dar scorul a fost deschis de Antoniu Manolache, în minutul 43, când fundaşul hunedorenilor, aflat în careu, a şutat din întoarcere la colţul scurt şi a înscris superb la vinclu. A fost singurul şut pe poartă al primei reprize.
În partea secundă, Codruţ Sandu a blocat şutul lui Drazic, din careu, în minutul 58, apoi Espinosa şi Fabry au fost aproape de gol în minutul 68. Trei minute mai târziu Ivancevic a înscris din careu, un gol validat după două minute de aşteptare. Clujenii nu au reuşit decât să lovească bara, prin Drazic, în minutul 85, dar Corvinul a fost aproape de gol un minut mai târziu, la şutul lui Gillard, respins de Vâlceanu şi, mai mult, hunedorenii au marcat al treilea gol prin Goodlad, în minutul 89, pentru ca Vâlceanu să scoată la şutul aceluiaşi Goodlad, în al doilea minut al prelungirilor, iar echipa lui Maxim bifează a doua victorie stagională, 3-0 cu CFR Cluj.
Corvinul are 8 puncte şi este pe locul 5 în campionat, iar CFR se află pe locul 13, cu 3 puncte şi un meci în minus, restanţa cu Universitatea Cluj.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăCorvinul – FC Voluntari, LIVE VIDEO, 18:00, la Digi Sport 1. Duel între nou-promovate la Arad
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCFR Cluj – U Cluj 1-3. ”Remontada” în Gruia! Macalou și Mendy au adus victoria ”Șepcilor roșii”
08.10.2026, 22:29 SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCamora a spus unde a pierdut CFR Cluj derby-ul cu U Cluj
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIlie Dumitrescu a rămas impresionat, după CFR – ”U” Cluj: ”Un jucător senzațional”
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login