-
Preliminarii CM: Ucraina – Islanda, duminică, 19:00, DGS 1
-
Preliminarii CM: Ungaria – Irlanda, duminică, 16:00, DGS 1
Ungaria a deschis scorul rapid, prin Lukacs (3), însă oaspeții au restabilit egalitatea, în urma reușitei din penalty a lui Parrott (15). Gazdele au intrat în avantaj la cabine, grație golului superb al lui Varga (37), iar elevii lui Marco Rossi se gândeau deja la posibilele adversare de la baraj.
Ungaria, OUT de la CM 2026, după ce Irlanda a învins-o cu un gol marcat în minutul 90+6
Jocul a curs în favoarea maghiarilor până în minutul 80, când Parrott a făcut dubla și a readus speranța în sânul naționalei Irlandei. Imediat, trupa lui Hallgrimsson a început să atace în valuri, iar insistențele au dat roade în minutul 90+6, când același Parrott a reușit hat-trick-ul și și-a trimis echipa in extremis în play-off.
VIDEO Rezumat Ungaria – Irlanda 2-3
În urma acestui rezultat, Irlanda a încheiat Grupa B pe locul 2, cu 10 puncte, la 3 lungimi în urma liderului Portugalia, care s-a calificat direct la Campionatul Mondial de anul viitor, după victoria fără drept de apel în fața Armeniei, scor 9-1.
Ungaria, în schimb, va vedea competiția din SUA, Canada și Mexic la televizor, alături de Armenia.
Clasamentul Grupei F din preliminariile CM 2026
Portugalia este a 31-a formație care și-a asigurat ”biletele” pentru turneul final de anul viitor. Mai sunt doar 17 locuri disponibile.
Gazde: Statele Unite, Canada, Mexic
Echipele calificate până în acest moment: Japonia, Noua Zeelandă, Iran, Argentina, Uzbekistan, Coreea de Sud, Iordania, Australia, Brazilia, Ecuador, Uruguay, Paraguay, Columbia, Maroc, Tunisia, Egipt, Algeria, Ghana, Capul Verde, Africa de Sud, Qatar, Anglia, Arabia Saudită, Coasta de Fildeș, Senegal, Franța, Croația și Portugalia.
Etichete: ungaria irlanda , preliminarii cm 2026 , ungaria out , baraj cm 2026 , irlanda baraj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTransfer de 6.000.000 de euro pentru Ştefan Baiaram. Mihai Rotaru şi-a dat OK-ul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ştefan Baiaram ar putea...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăArnold Garita a rat cărţile pe faţă şi le-a spus francezilor ce a găsit în România, la FCSB: „Am fost şocat”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Arnold Garita (31) a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAlexander Zverev, la a patra semifinală de Grand Slam din acest an
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Alexander Zverev a înregistrat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăImagini jenante pe Camp Nou, în timp ce Barcelona o umilea pe teren pe Feyenoord! Ce s-a întâmplat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Stadionul Camp Nou, care...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login