-
UCL: Inter – Arsenal, marți, 22:00, DGS 1
-
UCL: Bodo/Glimt – Manchester City, marți, 19:45, DGS 1
A fost și meciul în care Daniel Paraschiv (26 de ani), transferat în această iarnă în Giulești, a debutat pentru gruparea din Giulești.
Șumudică a tras concluzia după ce Rapid a câștigat. ”M-am uitat la Paraschiv, nici n-am înțeles bine ce a jucat”
Marius Șumudică (54 de ani), antrenorul celor de la Al Okhdood, a văzut partida, care s-a jucat sâmbătă, și nu s-a sfiit să-și critice echipa de suflet.
”Giuleștiul e greu. M-am uitat la Paraschiv, nici n-am înțeles bine ce a jucat, în primă fază cred că l-a dus în banda stângă, în locul lui Petrila, unde nu poate să joace niciodată. El este un atacant care joacă mai mult cu spatele la poartă, care ține de minge.
După aceea, a trecut Jambor în partea stângă, cred că în lipsă de efectiv, de jucători de atac.
A avut acea sclipire Dobre și a marcat, dar nu au avut ocazii senzaționale.
Lui Paraschiv îi va trebui timp de adaptare, dar el este un băiat foarte inteligent. Inteligența este o componentă de bază pentru un jucător, să miroși, să știi, să apari pe spații.
Dar îi va fi greu, pentru că la Rapid pe zi ce trece va fi o presiune mai mare”, a spus Șumudică, conform fanatik.ro.
Șumudică a mai precizat că se aștepta la mai multe achiziții la Rapid, în acest mercato.
”Suporterii așteaptă mult, e foarte greu să joci în Giulești, eu știu ce înseamnă. Depinde de impact.
Din punctul meu de vedere, până în momentul de față, Rapidul, ca și transferuri… mă așteptam la mult mai mult.
(n.r. fără galerie, își pot îndeplini obiectivul?) Sub nicio formă”, a mai spus Șumudică.
Daniel Paraschiv după primul meci pentru Rapid: ”Toți ne dorim să demonstrăm”
”Ne așteptam să fie un meci dificil, o echipă bine organizată, însă am presat și a venit golul.
Sincer, mi-a plăcut senzația să joc iar în SuperLigă. Cred că a fost un meci destul de bun, sper de acum să-mi îmbunătățesc
Sunt mulțumit, mi-am jucat corect mingile, am avut și o ocazie. Nu am avut emoții, poate pozitive.
Presiune e pe oricare fotbalist să demonstreze. Toți ne dorim să demonstrăm, joc ca să am valoare și cred că pot progresa.
Sunt conștient de responsabilitatea pe care o am, acest brand te obligă și sunt pregătit să fac asta. Ne dorim titlul, dar pas cu pas. Acum ne bucurăm de victorie și apoi pregătim meciul de la Arad”, a spus Daniel Paraschiv.
VIDEO cu rezumatul partidei Rapid – Metaloglobus 1-0
Etichete: marius sumudica , daniel paraschiv , petrila rapid , paraschiv rapid , video rapid metaloglobus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură pentru Carlo Ancelotti şi Brazilia! Starul care poate rata Campionatul Mondial 2026
Estevao este incert pentru Cupa Mondială 2026 după ce a suferit o accidentare la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIon Țiriac a spus cum vrea să fie ținut minte. ”E imposibil”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPrietenul lui Gigi Becali, convins după ce l-a auzit pe patronul de la FCSB: ”Nu merită un asemenea tratament”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBarcelona – Celta Vigo | LIVE VIDEO, 22:30, DGS 1. Ionuț Radu, titular! Echipele de start
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin

You must be logged in to post a comment Login