Lennart Karl (18 ani) nu se află într-o situație ”roz” la Bayern Munchen, deși se anunța noul star al echipei.
Mijlocașul ofensiv a impresionat anul trecut la primele apariții la echipa de seniori a bavarezilor, când nu împlinise încă vârsta majoratului. A reușit 9 goluri și 8 assist-uri în 40 de meciuri în stagiunea precedentă, iar cota sa a ”explodat”: 60 de milioane de euro. Pe parcurs, însă, evoluțiile sale nu au mai fost la fel de ”strălucitoare”, iar conducerea lui Bayern l-a avertizat pe puști.
Uli Hoeness, despre Lennart Karl: ”E departe de a fi un superstar. Jucătorii tineri au nevoie de umilință”
Șefii clubului bavarez sunt îngrijorați de conținutul pe care Karl îl postează pe rețelele sociale și de modul în care se afișează alături de Zoe Kappele (22 de ani), iubita sa, influencer cu peste 500.000 de urmăritori pe Instagram.
În ciuda avertismentului primit, Lennart Karl a mers la gala Balonului de Aur 2026 de la Londra, unde s-a numărat printre nominalizații la Trofeul Kopa, cucerit de Lamine Yamal, însoțit de partenera sa. Ulterior, președintele de onoare al lui Bayern, Uli Hoeness, a avut un nou discurs dur la adresa tânărului fotbalist.
”Plănuiesc să am o discuție serioasă cu el. E departe de a fi un superstar. Jucătorii tineri au nevoie de umilință. Comparațiile cu Olise evident nu-i fac niciun bine, există încă o diferență enormă între ei”, a declarat Uli Hoeness, potrivit presei din Germania.
Lennart Karl ar putea pleca de la Bayern Munchen: Real Madrid, Barcelona și Manchester United, pe urmele sale
Deocamdată, Karl este văzut în continuare drept un jucător important la Bayern Munchen, însă lipsa de minute l-ar putea determina pe acesta să ceară să fie lăsat să plece, iar Barcelona, Real Madrid și Manchester United ”stau la pândă”, potrivit jurnalistului Ekrem Konur, citat de OneFootball.
În acest sezon, Lennart Karl a bifat doar 353 de minute în 10 apariții la formația germană și a reușit un gol și un assist. Cu Michael Olise suspendat, Jamal Musiala accidentat și Luis Diaz odihnit, toată lumea se aștepta ca Lennart Karl să fie titularizat în meciul Bayern Munchen – Arsenal 2-2, din UEFA Champions League, însă Vincent Kompany l-a lăsat pe bancă și a apelat la serviciile lui Serge Gnabry. Karl a fost introdus pe teren abia la jumătatea reprizei secunde și nu s-a remarcat cu nimic.
La începutul anului, după o victorie cu 2-0 a lui Bayern Munchen în fața celor de la Union Saint-Gilloise în UCL, Gică Craioveanu a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Lennart Karl:
”A apărut și puștiul ăsta (n.r. Lennart Karl) de niciunde, e un jucător fabulos. Are gol, știe când să accelereze, e un jucător complet. Cum spun eu și am spus de câțiva ani, are foame, îi e foame de trofee, de a câștiga ceva, e un tip ambițios”.
- 60 de milioane de euro este cota de piață a lui Lennart Karl, potrivit Transfermarkt.
VIDEO Rezumat Bayern Munchen – Arsenal 2-2
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJucătorul „sacrificat” pentru Cristiano Ronaldo s-a săturat să fie rezervă: „Important este să joc eu!”
Atacantul naționalei Portugaliei și al lui AC Milan, Goncalo Ramos, a acordat un interviu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Cea mai bună din campionat!”. Ciprian Deac a dat verdictul după 13 etape de Liga 1
Retras din activitate la finalul sezonului trecut, Ciprian Deac este acum parte din conducerea...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCupa României | FC Voluntari – Universitatea Craiova, ora 19:00 / Gloria Bistrița – FCSB, ora 21:30
Ziua de joi ne aduce noi meciuri din etapa a doua a grupelor Cupei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Am făcut tot ce se putea!” Motivul pentru care un club joacă două meciuri oficiale în același timp
O echipă din Scoția este nevoită să joace două partide în ziua de sâmbătă,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login