
Chiar dacă Formula 1 ia o pauză de la curse după anularea curselor din Bahrain și Arabia Saudită, nu este deloc liniște în Marele Circ. Asta după anunțul că Gianpiero Lambiase, inginerul lui Max Verstappen, va pleca la McLaren din 2028.
Lambiase a început să lucreze cu Verstappen în 2016, iar plecarea lui la McLaren ridică semne de întrebare cu privire la viitorul fostului campion mondial la constructorul austriac.
McLaren își face dream team
Anunțul plecării lui Lambiase la McLaren a surprins, deși existau încă de la finalul lui 2025 zvonuri că acesta ar putea pleca de la Red Bull. Aston Martin i-a făcut și o ofertă să devină team principal. Însă McLaren l-a convins după ce a acceptat și să aștepte doi ani până să vină.
Lambiase va devenit chief racing officer la McLaren, poziție neocupată în acest moment, însă una cu atribuții pe care Andrea Stella, team principal, le îndeplinește în acest moment. După venirea lui Lambiase, Stella va putea să se dedice mai mult și asupra altora îndatoriri.
Ce înseamnă pentru Verstappen?
Spre deosebire Lambiase, Max Verstappen mai are contract cu Red Bull până la finalul lui 2028. Însă Sky Sports dezvăluie că în contract există clauze care i-ar permite să încheie contractul mai devreme în funcție de performanțe. Sau lipsa acestora.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăFC Argeș – UTA Arad Live Video, 18:00, Digi Sport 1 | Piteștenii, fără succes de 8 meciuri
FC Argeș și UTA Arad se întâlnesc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmă„Demisia, demisia”. Valeriu Iftime i-a decis viitorul lui Marius Croitoru
Vineri, Botoșani a cedat cu scorul de 1-3 în fața celor de la Petrolul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăNapoli – AS Roma, LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 2. Derby în Italia! Programul etapei
Astăzi, în direct pe canalele Digi Sport continuă etapa cu numărul 8 din Serie...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăJoyskim Dawa a ”dat din casă” despre Laurențiu Reghecampf, înainte de FCSB – Rapid
Joyskim Dawa (30 de ani), fundașul central al celor de la FCSB, a vorbit...
De admin

You must be logged in to post a comment Login