Vinicius Junior a pierdut Balonul de Aur în faţa lui Rodri, iar brazilianul a găsit motivul pentru care nu a primit luni seară cel mai râvnit trofeu din fotbal, chiar dacă a câştigat Liga Campionilor şi La Liga, cu Real Madrid.
Vini a postat un mesaj pe reţelele de socializare, „O voi face de 10 ori dacă va trebui. Ei nu sunt pregătiţi!”, iar cei de la Reuters au aflat de la stafful sud-americanului la ce s-a referit de fapt starul galacticilor.
Motivul incredibil pentru care Vinicius Junior anunţă că a pierdut Balonul de Aur
Oamenii din jurul său au dezvăluit că în postarea menţionată mai sus Vini s-a referit la lupta sa continuă împotriva rasismului, explicând că lumea nu ar fi gata să accepte un jucător care luptă împotriva sistemului.
Starul de 24 de ani a fost în mai multe rânduri victima abuzurilor rasiste, în Spania. Cel puţin doi oameni au fost condamnaţi în urma plângerilor făcute de Vini şi Real Madrid.
Unul dintre colegii săi, Eduardo Camavinga, a avut şi el un mesaj clar în privinţa Balonului de Aur: „E vorba despre politicile fotbalului. Fratele meu, eşti cel mai bun jucător din lume şi niciun premiu nu îţi poate lua asta”.
Vincent Garcia, redactor-şef al France Football: Am fost supus unei mari presiuni
Vincent Garcia, redactor-şef al France Football, a declarat pentru L’Equipe, că voturile pentru Balonul de Aur au fost strânse şi a subliniat că, deşi a fost mare presiune, niciun club şi niciun jucător nu a aflat de dinainte cine va câştiga. France Football decernează trofeele de la Balonul de Aur, pe baza voturilor selecţionerilor, căpitanilor de echipă şi a jurnaliştilor din ţările aflate în clasamentul FIFA.
„Este o victorie la limită. Detaliile voturilor vor fi publicate în France Football pe 9 noiembrie. Ceea ce pot spune este că a fost strâns. Vinicius a avut cu siguranţă de suferit de pe urma prezenţei lui Bellingham şi Carvajal în top 5, care i-au luat matematic câteva voturi. Mai este şi Toni Kroos în top 10. De asemenea, rezumă puţin sezonul Realului, care a fost purtat de 3-4 jucători diferiţi anul trecut, iar juraţii şi-au împărţit voturile, ceea ce s-ar putea să-l fi avantajat pe Rodri”, a spus Garcia.
El a insistat că Rodri habar nu avea că va câştiga. „În seara asta aş prefera să vorbesc despre câştigător. Cred că emoţia pe care Rodri a avut-o pe scenă este cel mai bun răspuns, Rodri nu ştia absolut nimic. Este adevărat că cluburile favoriţilor au insistat toate să aibă informaţia.
Noi am fost foarte clari cu ei de la început: în acest an câştigătorul nu va fi informat. Toată lumea a fost de acord cu asta, dar în ultimul moment, nu ştiu de ce, nu ştiu dacă unii au intrat în panică, dacă unii au vrut să schimbe regulile jocului. Ceea ce pot garanta este că nimeni nu ştia despre asta, nici Real, nici City. După aceea, poate au avut un sentiment, poate Clasico nu a ajutat, nu ştiu… Când Real a luat decizia, nu sunt sigur că erau 100% siguri că Vinicius nu va câştiga Balonul de Aur.
Nu se întâmplă atât de des să avem un câştigător din Spania, o mare ţară fotbalistică – ultimul a fost în 1960. (…) Rodri joacă într-un post în care nu au existat mulţi câştigători ai Balonului de Aur în trecut. Câştigătorii Ballon d’Or tind să fie atacanţi, jucători care marchează goluri şi dau pase decisive. Rodri este şi el acest tip de jucător, nu este doar un mijlocaş defensiv, este mai mult decât atât. Este un jucător fantastic şi aş prefera să pun accentul pe el (…) Poate că asta compensează pentru unii dintre marii jucători spanioli care nu au câştigat în trecut şi care ar fi meritat”.
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă300.000.000€ pentru Vinicius: se pregătește cel mai scump transfer din istorie
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReacția ANAD, după ce un jucător al liderului SuperLigii a fost prins dopat și și-a reziliat contractul! Ce sancțiune riscă
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSorin Cârțu, surprins după remiza Craiovei cu FCSB: “Doar ei știu explicația”
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJucătorul lui Hermannstadt, “atac barbar” în meciul cu Rapid! Decizia arbitrului
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login