
Unui suporter al echipei bucureștene i s-a făcut rău, iar arbitrul partidei, Horațiu Feșnic, a oprit confruntarea.
Cei 22 de jucători au fost direcționați către băncile de rezerve și s-a permis astfel intervenția medicilor.
Un suporter dinamovist a avut nevoie de intervenția ambulanței la Csikszereda
Fanul a fost coborât din tribune de către colegii din galerie, care de altfel au alertat și organizatorii cu privire la problemele existente.
Medicii au intervenit prompt și i-au acordat suporterului primul ajutor. Ambulanța și-a făcut și ea apariția în zona unde se afla fanul lui Dinamo.
Emoții mari pentru Dinamo
Startul partidei a adus un gol pentru formația gazdă, înscris de Jebari.
Mijlocașul ofensiv al formației ciucane a prins un șut de excepție, care s-a oprit în vinclu. Reușita a fost, însă, anulată pentru ofsaid la Makrai.
Atacantul formației gazdă a participat în construcția fazei.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFRF a făcut anunțul despre biletele la meciul Suedia – România, prima partidă oficială cu Gică Hagi pe bancă
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe lovitură se pregătește: 20.000.000€ pentru transferul lui Dennis Man
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăVladislav Blănuță a provocat un nou scandal la Dinamo Kiev și rămâne fără salariu!
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSurpriză! Prima demitere în Liga 2, după doar 4 etape
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login