
Oltenii au avut un start de meci ezitant, însă și-au impus jocul superior și au ratat mai multe ocazii mari.
Alexandru Mitriță, cel care a marcat golul gazdelor, spune că e mulțumit de punctul scos, în ciuda faptului că echipa sa a evoluat mai bine față de rivalii din Giulești.
Ce spune Mitriță după egalul dintre Universitatea Craiova și Rapid
„Eu zic că am dominat total jocul, am avut ocazii de a marca, de a câștiga. Important e că nu am pierdut, Rapid e o echipă de tradiție, cu jucători foarte buni. Ne doream victoria, dar e bun și un punct.
Nu vreau să mă gândesc departe, luăm fiecare meci în parte. O să urmeze dueluri dificile, cu adversari foarte buni. Am avut un joc bun, ocazii, dar din păcate nu am putut marca, dar așa e în fotbal, se și ratează. Nu e tocmai plăcut, ai ocazie de a marca și după iei gol. E o lipsă de comunicare”, a spus Alexandru Mitriță.
Mitriță revine la echipa națională
Rechemat la națională de Mircea Lucescu, jucătorul oltean și-a exprimat bucuria cu privire la această veste.
„E o bucurie imensă, e tot ce-mi doream, după un sezon trecut foarte bun și un start bun și în acesta. Sper să fiu intr-o formă bună și la națională”, a dezvăluit jucătorul de la Craiova.
După ce Mihai Rotaru a dezvăluit că atacantul a avut oferte importante, acesta dezvăluie motivul pentru care a dorit să rămână în Bănie.
„Da, corect, oferte au fost, pe bani foarte mulți, dar știți foarte bine ce înseamnă pentru mine această echipă. Vreau să se vorbească peste ani că a fost Mitriță aici, a făcut performanță, nu că a fost la arabi și a câștigat bani.
Sunt tot aici, asta înseamnă că-mi doresc să fac treabă.”, a mai spus Mitriță.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPrima reacție din partea lui Cristiano Ronaldo, după ce Federația din Portugalia l-a suspendat și amendat
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Nicolescu a găsit înlocuitor pentru Martin Pascual, înainte de CFR Cluj – Dinamo!
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Voluntari – FCSB 1-2. Echipa lui Laurențiu Reghecampf a câștigat greu în fața ilfovenilor
19.10.2026, 22:50 UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHansi Flick a spus totul despre marea surpriză pe care o pregătește la meciul cu PSG
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login