
Caz incredibil la UTA
UTA Arad are probleme, după ce un jucător a fugit de la echipă. Este vorba despre Kouya Mabea, care a dispărut după un meci amical cu Bekescsaba.
Fundașul stânga de 26 de ani a ajuns la UTA în perioada de mercato din vară. Totuși, africanul a decis să nu își mai continue aventura la Arad, chiar dacă încă se află sub contract cu echipa lui Mircea Rednic!
Potrivit informațiilor oferite de Aradon, jucătorul a fugit de la echipă după amicalul cu Bekescsaba, pierdut de UTA cu scorul de 1-2. Mircea Rednic a reacționat și a dat de înțeles că și-a luat gândul de la Mabea.
”Ce să mai trag la răspundere, că a dispărut. Nici nu am pe cine trage la răspundere. Mabea nu mai e, s-a retras în glorie. Nu mai e pe aici, și-a făcut bagajul și a plecat”, a spus Mircea Rednic.
De asemenea, conducerea celor de la UTA a anunțat că nu va trece cu vederea peste acest subiect. Dorin Stana, șeful team-managerilor de la echipa din Arad a anunțat că jucătorul va fi reclamat la FIFA.
„Mabea lipsește nemotivat de la echipă, a plecat fără să ne anunțe, în condițiile în care este sub contract cu UTA. Clubul se va îndrepta împotriva jucătorului, care riscă să fie suspendat sau amendat. Oricum, ne vom adresa celor de la FIFA”, a spus oficialul.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCornel Dinu, cuvinte de laudă la adresa lui Nuno Campos: „Un an de excepție”
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Îi sparge gura!”. Cristi Munteanu, tiradă în direct după Oțelul – Corvinul 2-3: „Nici nu mă interesează”
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPetrolul – Csikszereda 0-0, ACUM, pe DGS 1. Gol anulat la VAR pentru oaspeți
21.09.2026, 20:55 SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe a spus Angel Gillard, după golul controversat cu Oțelul
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login