-
Preliminarii CM 2026: Kazahstan – Macedonia de Nord, luni, 17:00, DGS 1
-
Preliminarii CM 2026: Italia – Moldova, luni, 21:45, DGS 1
Fotbalistul FCSB-ului a transmis că victoria e obligatorie și a vorbit despre meciul cu Austria, pierdut de România 1-2. Florin Tănase crede că și arbitrajul a influențat eșecul de la Viena.
Florin Tănase: ”Poate și arbitrajul a fost puțin de partea lor”. Mircea Lucescu a intervenit
”E normal să te mai gândești puțin după ce pierzi un meci. Știi că l-ai pregătit foarte bine și l-ai pierdut, dar, la fotbal, înfrângerea trebuie să dureze o zi, ca victoria. Acum ne gândim la meciul de mâine (n.r. marți, cu Cipru) și să facem totul pentru a câștiga.
Realist vorbind, e greu să mai prindem primul loc în această grupă, dar trebuie să ne gândim că avem o șansă mare prin prisma barajului. Domn’ profesor, a doua zi dimineață, ne-a ținut o ședință și ne-a încurajat.
Sunt greșeli pe care le-am făcut cu Austria. E foarte greu când joci împotriva unui asemenea adversar, care are jucători în cele mai bune campionate… Când faci greșeli, mai ai și puțină neșansă, poate și arbitrajul a fost puțin de partea lor”, a declarat Florin Tănase.
Mircea Lucescu a intervenit când l-a auzit pe Florin Tănase și a ținut să-l contrazică, pentru e de părere că arbitrajul nu a fost doar ”puțin” de partea Austriei, ci mai mult.
”Puțin e prost zis. A fost penalty în minutul doi, clar de tot. Cum puțin? Ce puțin… Cu Bosnia, acum același lucru. Penalty mai clar… Nici măcar nu l-au analizat la VAR. Așa se întâmplă când sunt grupați arbitri din aceeași țară, nu intervine”, a spus Mircea Lucescu.
”Dacă primeam penalty, cu siguranță altul era rezultatul final. Sunt mulți jucători importanți accidentați, care au valoare, se simte lipsa oricărui jucător. Dacă lipsește unul, dar când lipsesc mai mulți… Asta este, trebuie să ne gândim la meciul următor”, a încheiat Florin Tănase.
Clasamentul Grupei H din preliminariile pentru CM 2026
Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1.
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Austria și Cipru
Portari
Florin NIȚĂ, Horațiu MOLDOVAN, Ștefan TÂRNOVANU;
Fundași
Andrei RAȚIU, Valentin CREȚU, Andrei BURCĂ, Mihai POPESCU, Virgil GHIȚĂ, Ionuț NEDELCEARU, Vladimir SCRECIU, Nicușor BANCU, Raul OPRUȚ;
Mijlocași
Marius MARIN, Vlad CHIRICHEȘ, Adrian ȘUT, Răzvan MARIN, Nicolae STANCIU, Florin TĂNASE, Dennis MAN, Deian SORESCU, David MICULESCU, Valentin MIHĂILĂ, Alexandru MITRIȚĂ;
Atacanți
Denis DRĂGUȘ, Denis ALIBEC, Daniel BÎRLIGEA.
Etichete: mircea lucescu , florin tanase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăFlorin Bratu a fost prezentat oficial la noua echipă!
După ce a reușit promovarea în Liga 2 alături de CS Dinamo în 2025,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăPortugalia – Spania 0-1. CR7, eliminat de la ultimul său Mondial în optimi! Mikel Merino, eroul neașteptat al țării sale
Portugalia – Spania 0-1 Echipele de start: Portugalia: D. Costa – Cancelo, Dias, Veiga,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăPreședintele FIFA a rupt tăcerea: ”Am primit un telefon de la Trump pe această temă”
SUA a primit o lovitură grea în 16-imi, în ciuda victoriei cu Bosnia, după...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăMbappe, necruțător! Starul francez i-a dat o replică devastatoare: ”Femeie josnică și incompetentă!”
Starul lui Real Madrid a transmis un comunicat ferm, în care a condamnat declarațiile...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login