Adus să califice echipa în Conference League, Mirel Rădoi a stat pe banca tehnică doar cinci partide (trei victorii – un egal – o înfrângere).
Fostul selecționer l-a lăsat baltă pe nașul său, Gigi Becali, și a acceptat să o preia pe Gaziantep, formație din prima ligă a Turciei.

Mihai Stoica pasează totul la Becali: ”O rezolvă probabil”
Fanii roș-albaștrilor așteaptă să vadă cine este succesorul lui Rădoi, iar Mihai Stoica a transmis că Gigi Becali se ocupă personal de alegerea noului antrenor, în timp ce el a făcut un pas în spate.
”Nu sunt noutăţi. N-a discutat. Am schimbat mesaje cu Elias Charalambous. N-am discutat, eu nu mai discut. Gigi a zis c-o rezolvă, atunci o rezolvă probabil. Cred c-o rezolvă”, a spus oficialul lui FCSB la Prima Sport.
Revenirea lui Elias Charalambous prinde contur în culise. Tehnicianul cipriot a ajuns în România, însoțit de soția sa, pentru un eveniment, iar momentul pare ideal pentru o întâlnire cu Becali.
Patronul FCSB anunțase deja că vrea să discute personal cu fostul antrenor, semn că varianta revenirii este una serioasă.
FCSB, pe primul loc în play-off
Până la numirea unui antrenor cu licență Pro, pe bancă se află Lucian Filip. FCSB conduce în play-out, cu 36 de puncte, dar drumul spre cupele europene nu este deloc simplu.
Roș-albaștrii au locul asigurat la barajul pentru Conference League, însă trebuie să treacă de două meciuri decisive: mai întâi semifinala cu o echipă din play-out, apoi finala contra unei formații din play-off.
Gigi Becali visează deja la un duel de foc în ultimul act. Patronul FCSB a declarat că și-ar dori o confruntare cu marea rivală Dinamo, cea care a bătut-o în acest weekend pe Rapid, scor 3-1.
Până atunci, însă, toate privirile sunt îndreptate spre decizia lui Becali. Cine va fi noul antrenor al FCSB? Răspunsul ar putea veni chiar în zilele următoare.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăProgramul zilei a 3-a de la Cupa Mondială! Ce meciuri sunt transmise în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY
Portari: Craig Gordon (Hearts), Angus Gunn (Nottingham Forest), Liam Kelly (Rangers). Fundași: Grant Hanley...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJaf la Cupa Mondială! Naționala Angliei, lăsată fără mingi și ghete înainte de debutul în competiție
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Echipa Angliei a fost victima unui jaf surprinzător...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMoment fără precedent în fotbal! Faza de la Cupa Mondială care a adus aminte de gafa lui Radu Petrescu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Duelul de la Cupa Mondială dintre Statele Unite...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMotivul incredibil pentru care 13.000 de argentinieni au primit “interzis” la Campionatul Mondial, în SUA
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Cei care nu îşi plătesc pensia alimentară nu...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login