
Laurențiu Reghecampf a fost prezentat joi în calitate de antrenor al celor de la FCSB, iar noul tehnician al roș-albaștrilor a susținut o conferință de presă în care a răspuns la întrebările jurnaliștilor.
Problemele însă de-abia încep pentru acesta și Gigi Becali, după ce Universitatea Craiova a decis să ceară executarea suspendării lui ”Reghe”, pentru acea datorie față de clubul patronat de Mihai Rotaru.
Laurențiu Reghecampf, în pericol să fie suspendat
Laurențiu Reghecampf are o datorie neplătită față de Universitatea Craiova, datorie la care s-au strâns până în prezent și dobânzi. Gigi Becali a confirmat că vrea să-l ajute pe tehnician să-și rezolve problemele, dar se pare că oltenii vor să îl pună și mai tare în încurcătură.
În total, antrenorul are de achitat suma de 167.000 de euro. Digisport.ro anunță însă că Mihai Rotaru vrea să-i dea o adevărată lovitură patronului de la FCSB și a solicitat Comisiei de Disciplină a FRF punerea în aplicare a suspendării lui Reghecampf pentru că nu și-a plătit întreaga datorie timp de doi ani, așa cum a decis Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF.
Cazul acesta ar urma să ajungă pe masa Comisiei de Disciplină săptămâna viitoare. Ar fi o adevărată lovitură ca Laurențiu Reghecampf să fie suspendat, după ce a avut probleme și la despărțirea de Esperance de Tunis.
Laurențiu Reghecampf vrea să ducă FCSB în Liga Campionilor
„Să jucăm din nou în grupele Ligii Campionilor, dacă am jucat, sper să jucăm din nou. Este un obiectiv realizabil. În fiecare an, în fiecare sezon, la această echipă se dorește același lucru, deci nu este nimic nou.
Am văzut că se scrie foarte mult, se comentează foarte mult. Eu nu am de făcut nimic în plus față de ceilalți care au fost înaintea mea sau față de ceea ce am făcut eu aici când am fost antrenor, și anume să câștigăm trofee. Și, bineînțeles, cel mai important lucru este să reușim din nou, dacă se poate – știți foarte bine că nu este ușor, nu este un lucru simplu de realizat –, să jucăm din nou în grupele Champions League.
Am reușit o dată, de ce să nu mai reușim încă o dată? Ceea ce vorbesc eu cu patronul echipei sau ceea ce discutăm noi împreună vă dați seama că n-am să comentez niciodată. Indiferent ce vă spune dânsul, întrebați-l pe el. Eu nu discut despre ce vorbesc cu Gigi Becali”.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăA murit la 15 ani! Yan Diomande a plâns în hohote, după primul gol la Real Madrid
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăAtac aerian și explozii în Arabia Saudită! Meciul lui Al-Nassr, întârziat
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmă„U” Cluj – Rapid 3-4 | Giuleștenii s-au impus la capătul unui meci „nebun”! Primul gol, marcat în secunda 73
12.10.2026, 22:46 UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmă„U” Cluj a cerut penalty la meciul cu Rapid! Ce au arătat reluările
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login