Rafael Nadal a postat un scurt mesaj, după ce Carlos Alcaraz l-a învins pe Jannik Sinner, scor 4-6, 6-7, 6-4, 7-6, 7-6, şi a câştigat Roland Garros 2025. Numărul 2 ATP a triumfat pentru a doua oară în carieră pe zgura de la Paris.
Rafael Nadal, de cealaltă parte, a scris istorie la Grand Slam-ul din capitala Franţei. Retras anul trecut din activitate, “El Matador” a câştigat de nu mai puţin de 14 ori Roland Garros-ul.
Mesajul lui Rafael Nadal, după ce Carlos Alcaraz l-a învins pe Jannik Sinner şi a câştigat Roland Garros 2025
Rafael Nadal a urmărit finala din acest an de la Roland Garros şi a transmis un mesaj scurt, pe reţelele de socializare, după ce conaţionalul său a câştigat marele trofeu.
“Ce finală minunată la Roland Garros. Felicitări, Carlos Alcaraz. Felicitări şi lui Jannik Sinner pentru bătălia grozavă”, a transmis Rafael Nadal, pe Instagram.
Carlos Alcaraz a cucerit cel de al 5-lea turneu al lui de Grand Slam la vârsta de 22 de ani, o lună şi 3 zile. Este exact aceeaşi vârstă pe care Rafael Nadal o avea atunci când a câştigat cel de al 5-lea turneu de Grand Slam al lui, în 2008, după o finală dramatică la Wimbledon cu Roger Federer.
Alcaraz a întors fabulos scorul în finala Roland Garros 2025, de la 0-2 la seturi în faţa liderului mondial Jannik Sinner. Italianul s-a impus în primele două seturi cu 6-4 şi 7-6 (4), dar ulterior Alcaraz şi-a adjudecat următoarele două seturi, cu 6-4, 7-6(3) şi s-a impus în super-tie-break-ul setului decisiv.
Carlos Alcaraz, mesaj de mare campion pentru Jannik Sinner după finala de la Roland Garros
Carlos Alcaraz a avut un mesaj de mare campion pentru Jannik Sinner, după ce l-a învins în finala de la Roland Garros, scor 4-6, 6-7, 6-4, 7-6, 7-6. Ibericul i-a mulţumit rivalului său pentru faptul că împreună reuşesc să scrie istorie în tenisul mondial.
Carlos Alcaraz a devenit primul jucător din Era Open care reuşeşte să câştige primele cinci finale de Grand Slam disputate în carieră. El a mai câştigat US Open 2022, Wimbledon 2023 şi 2024, şi Roland Garros 2024 şi 2025.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăSăpunaru, după Rapid – Sepsi: ”I-am trimis mesaj lui Pancu la pauză să-l bage”. Prunea: ”Parcă-l văd pe nea Mircea”
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăAlex Dobre, prima reacție după ce nu mai e căpitanul Rapidului + ce a spus de meciul cu Sepsi
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăDaniel Pancu a ținut să le amintească tuturor, după Rapid – Sepsi 1-0: „L-am spart și pe ăsta!”
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăÎncepe scandalul! Cristiano Ronaldo a reacționat, după controversele cu Argentina de la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login