
Petrolul a fost învinsă de FCSB, scor 1-3, în etapa a 6-a din play-out, iar în acest moment formația pregătită de Mehmet Topal se află pe loc de baraj, cu 23 de puncte.
Ploieștenii mai au de disputat până la finalul sezonului meciurile cu UTA Arad, FC Botoșani și Oțelul Galați.
Mehmet Topal: „Încercăm să rămânem în ligă, trebuie să câștigăm la fiecare meci”
Prezent la flash-interviu, Mehmet Topal s-a arătat nemulțumit de prestația echipei în fața roș-albaștrilor.
”Nu mă așteptam la o așa prestație, să fiu sincer, credeam că după două săptămâni de antrenamente să ne bucurăm de acest meci. Primele 45 de minute au fost o dezamăgire pentru mine. În a doua repriză s-au așezat lucrurile, am văzut cum putem să devenim mai periculoși.
Încercăm să rămânem în ligă, trebuie să câștigăm la fiecare meci. Suntem obligați să luăm puncte și la aceste meciuri, înfrângerea asta a fost și pentru noi o surpriză, dar nu e sfârșitul lumii. Continuăm de unde am rămas, trebuie să fim uniți în situații de genul ăsta, suferim 2-3 zile, dar apoi ne întoarcem înapoi la treabă.
Nici eu nu mi-am dat seama, că nu mă așteptam. E responsabilitatea mea, înfrângerile și le asumă antrenorul. Undeva am greșit, nu am avut încredere în prima repriză”, a declarat Topal.
Gicu Grozav: „Trebuie să uităm cât mai repede meciul acesta”
Și Gicu Grozav, căpitanul ”lupilor galbeni”, s-a arătat extrem de dezamăgit de jocul echipei și a tras un semnal de alarmă în privința luptei pentru evitarea retrogradării.
”Trebuie să uităm cât mai repede meciul acesta, pentru că, cel puțin în prima repriză, am părut că ne-am strâns de pe stradă! Trist pentru noi! Au mai rămas câteva meciuri și va fi o luptă grea până la capăt. Trebuie să ne adunăm puterile și să luptăm până la final, să vedem ce se va întâmpla.
FCSB e din întâmplare în play-out. Eu îi vedeam cum se luptă la campionat. Noi cei din play-out ne-am trezit cu ei aici. E o echipă cu mare calitate. Nu contează dacă au antrenor sau nu. Știm bine cine e antrenor.
E greu de digerat pentru că am părut ca niște amatori. Trebuie să uităm acest joc cât mai repede. Am încercat să jucăm și să scoatem cât mai mult. Ei au jucători cu calitate. Asta e! Trebuie să ne regăsim puterile să jucăm până la finalul sezonului.
Până la capăt ne vom lupta. Toate trag! Cred că și Metaloglobus mai speră la un loc de baraj. Se va juca până la capăt, ca anul trecut”, a declarat Grozav.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSuperb! 25.000 de oameni au făcut același lucru și au oferit imaginile serii în UEFA Nations League
Liga Națiunilor: Belgia – Franța, luni, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Turcia – Italia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăGesturile au continuat în lanț la meciul din Liga Națiunilor, după ce au vrut să refuze să joace
Liga Națiunilor: Belgia – Franța, luni, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Turcia – Italia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăNorvegia – Portugalia 1-2, Germania – Grecia 0-1, Israel – Irlanda 0-3, ACUM, DGS 1, 2, 3. Rezultatele
Liga Națiunilor: Belgia – Franța, luni, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Turcia – Italia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăIonel Dănciulescu a răbufnit în direct la TV, din cauza scandalului legat de Ianis Hagi: ”O idioțenie!”
Liga Națiunilor: Belgia – Franța, luni, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Turcia – Italia,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login