
Lando Norris şi Oscar Piastri s-au ciocnit în ultimul tur al cursei de sprint a Marelui Premiu din Singapore care a fost în direct pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY. În momentul respectiv, piloţii McLaren se aflau pe locurile 4, respectiv 5.
Oscar Piastri a fost nevoit să abandoneze în urma acestui duel, în timp ce Lando Norris a încheiat pe locul 8. O adevărată lovitură pentru McLaren, care a obţinut un singur punct în urma sprintului. În cazul în care Norris şi Piastri terminau pe locurile 4 şi 5, echipa britanică obţinea 9 puncte.
McLaren îi bagă în şedinţă pe Norris şi Piastri, după accidentul din Singapore
Andrea Stella, Team Principal la McLaren, a fost extrem de dezamăgit de cei doi piloţi ai săi şi se pregăteşte să aibă o discuţie extrem de serioasă cu Norris şi Piastri:
„Am lucrat cu piloţi de top timp de multe sezoane şi ştiu că mereu există acest nivel de imprevizibilitate. Sunt dezamăgit ca Team Principal din cauza unei situaţii de neacceptat. A cauzat daune materiale echipei şi fiecare membru al echipei ştie că interesele echipei sunt peste interesele personale.
Nu sunt neapărat surprins, am petrecut multe sezoane în Formula 1 şi ştiu că aceste lucruri se pot întâmpla. Dar noi ca echipă trebuie să reflectăm şi să ne asigurăm că aceste situaţii nu se vor repeta”, a spus Andrea Stella, citat de formula1.com.
Supărarea a fost atât de mare pentru Andrea Stella, încât a refuzat să vadă partea plină a paharului:
„Nu vrea acum, după ce am spus că e de neacceptat, să spun că văd jumătatea plină a paharului. Paharul e gol. Două maşini McLaren s-au ciocnit şi au provocat daune materiale.
E ceva serios. E serios penrtu că au fost daune materiale şi vrem să luptăm cu Ferrari pentru locul al doilea în clasamentul constructorilor. Avem ambiţia de a termina peste Red Bull. Şi este serios pentru că venim după câteva sezoane în care am reflectat împreună, echipa şi piloţii, cum să abordăm cursele împreună, pentru a ne asigura că interesele echipei sunt protejate”, a mai spus Stella.
Nu va exista însă o şedinţă propriu-zisă imediat. Stella a discutat deja cu cei doi piloţi după sprint şi doreşte ca abia după finalul week-end-ului să se aşeze la masă cu cei doi piloţi pentru a înţelege de ce s-a ajuns în acest punct, pentru a nu da peste cap pregătirea pentru cursa de duminică:
„Am avut o parte a discuţiei imediat după sprint. Evident, pentru că suntem în week-end de Grand Prix, vrem să ne asigurăm că echipa şi piloţii sunt în cea mai bună formă pentru a continua să livreze. Vom avea timp să discutăm mai mult după acest week-end, dar şi înaintea cursei”, a mai spus Stella.
Acum, McLaren speră ca cei doi piloţi să fi învăţat ceva din cursa de sprint. În cursa de duminică (14:45, Antena 1 şi AntenaPLAY), cei doi piloţi McLaren vor pleca din linia a treia a grilei, cu Norris de pe locul 5 şi Piastri de pe locul 6.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVinicius, probleme mari înainte de El Clasico! Ce a scris arbitrul în raport, după ce şi-a ieşit din minţi în urma eliminării
Vinicius a fost în centrul atenţiei la meciul dintre Real Madrid şi Villarreal, câştigat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLaszlo Dioszegi a venit cu replica pentru Andrei Nicolescu, după imaginile postate de acesta: „Vă arăt exact conţinutul”
Patronul covăsnenilor, Laszlo Dioszegi, i-a dat replica preşedintelui lui Dinamo, Andrei Nicolescu, după imaginile...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Avem camere la stadion”. Dioszegi a venit cu replica, după filmarea postată de Nicolescu! Imaginile apărute
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPreședintele Federației a anunțat când este așteptat Ronaldo la naționala Portugaliei: „Toată lumea este de acord”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login