
Marius Şumudică recunoaşte că a făcut scandal la pauza meciului cu Metalul Buzău. După primele 45 de minute scorul era alb, 0-0.
Marius Şumudică s-a dezlănţuit în vestiar
Marius Şumudică a recunoscut că a fost haos în pauza meciului cu Metalul Buzău. Presiunea a avut efect. Rapid s-a dezlănţuit în repriza secundă. A marcat de trei ori şi e în semifinalele Cupei României. Acolo se bate cu Hermannstadt pentru un loc în ultimul act. „(n.r. Ce înseamnă o intervenţie mai dură a antrenorului Marius Şumudică la pauză). Noroc că sticlele au fost de plastic. A avut efect şi eu aşa sunt. 2-3 minute calm, apoi mă tranform. Nu m-am uitat ce aveam în cale. E o legătură strânsă între mine şi jucători. Prima repriză a fost dezastruoasă, nu am reuşit nimic”, a spus Şumudică.
După victoria cu Metalul Buzău, Şumudică speră să o bată şi pe Dinamo în play-off-ul de Liga 1. „Va trebui să realizăm prima victorie din cele 3 jocuri din play-off. Am avut ghnion până acum. Aş vrea să câştig meciul în prelungiri. Vreau să îmi surâdă Bunuţu”, a spus antrenorul rapidist care a avut un mesaj şi pentru patronul Dan Şucu.
„Avem în vizor. Se vor mai face 2-3 transferuri pentru la anul. Sunt în discuţii cu conducerea clubului. Ne putem bate la titlu”, a mărturisit Şumudică.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRomina Gingașu, mesaj în forță după ce a șters toate pozele cu Piero Ferrari: „Vreau să mă mut în casă nouă”
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOctavian Popescu „și-a încordat” mușchii la debut! Cum a reușit să provoace un adversar
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB și Dinamo au jucat primele meciuri pe Arena Națională și statistica e clară
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFarul a venit cu reacția, după ce ultrașii constănțeni au aruncat cu o torță în fanii lui Dinamo și o femeie a fost dusă la spital
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login