Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Marius Şumudică prevede dezastrul la Rapid, în sezonul viitor. Fostul antrenor al giuleştenilor crede că echipa nu va prinde nici play-off-ul, dacă nu se vor realiza transferuri importante.
Marius Şumudică i-a dat şi un sfat lui Daniel Pancu, cel care urmează să-i ia locul lui Costel Gâlcă pe banca Rapidului. Acesta crede că noul antrenor din Giuleşti trebuie să-şi creeze un lot capabil să se lupte pentru calificarea în play-off.
Marius Şumudică anunţă dezastrul la Rapid
“Rapid este într-o cădere… și față de anii trecuți, e clar. Exprimare, mental, psihic, fără agresivitate, dorință, potență… Dacă te gândești că vrei cel puțin în play-off la anul, la cum a arătat ieri, nu au șanse să îl prindă.
Craiova a băgat echipa a 2-a, chiar a 3-a, iar Rapid a băgat tot ce are mai bun la ora actuală. Diferența nu s-a văzut, a fost în favoarea Craiovei din punctul meu de vedere. Craiova nu mai avea target, nu a jucat acasă… Am rămas mâhnit de lumea puțină care a fost pe Giulești. Îl felicit pe Bocciu și toată galeria că au scandat numele lui Gâlcă, care are un trecut legat de Steaua. Și-au încurajat jucătorii anul acesta, dar au primit foarte puțin înapoi. Pancu trebuie să vadă cum își cristalizează un lot care să ajungă cel puțin în play-off. După mine, acest obiectiv nu își are rostul la Rapid…“, a declarat Marius Şumudică, conform fanatik.ro.
Totodată, Marius Şumudică s-a declarat convins că Daniel Pancu va avea parte de toată susţinerea din partea fanilor de la Rapid.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăIoan Ovidiu Sabău, în pragul disperării la Farul! 9 jucători sunt OUT
Ioan Ovidiu Sabău are mari bătăi de cap înaintea confruntării cu FC Voluntari, din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăCostel Gâlcă a început negocierile pentru revenire: salariul propus la 4.000 de km distanță de România
Costel Gâlcă (54 de ani), liber de contract din această vară, ar putea deveni...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăGennaro Gattuso a surprins pe toată lumea, după ce l-a depășit pe Cristi Chivu și a devenit lider în Serie A
Lazio a învins-o cu 2-1 pe Cagliari și a devenit lider solitar după 10...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăRacing Santander – Real Madrid 0-3. Victorie fără emoții pentru ”Galactici”: Mbappe, Bellingham și Diomande
Real Madrid s-a deplasat pe terenul celor de la Racing Santander și a obținut...
De admin

You must be logged in to post a comment Login