Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
După fluierul final, unul dintre fotbaliștii care au apărut la flash-interviu a fost Mario Tudose. Jucătorul piteștenilor a avut un mesaj pentru Ciprian Deac și a vorbit despre problema transferului.
Mario Tudose: „Îl felicit pe Deac pentru cariera lui”
Mario Tudose a vorbit la finalul partidei cu CFR Cluj despre zvonurile privind un posibil transfer în această vară. Stoperul piteștenilor a explicat cum a gestionat această presiune și a avut un mesaj și pentru Ciprian Deac.
„Cred că pentru noi a fost un sezon reușit, peste așteptări, suntem o echipă peste media campionatului și ne-am meritat prezența în play-off. Am avut și puțină neșansă. Noi am încercat să câștigăm fiecare meci, îl felicit pe Deac pentru cariera lui. CFR are niște fani minunați.
Anul acesta cred că suntem surpriza plăcută, toți ne vedeau la evitarea retrogradării și cred că în play-off nu am făcut act de prezență. E o situație nu ușor de gestionat pentru un fotbalist când aude tot felul de zvonuri din presă, dar am rămas cu capul pe umeri și rămân aici până se va lua o decizie în cazul meu”, a declarat Mario Tudose, potrivit digisport.ro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFCSB – FC Argeș, Live Video, 21:30, Digi Sport 1. Roș-albaștrii încep noul sezon cu „coșmarul” ediției trecute
17.07.2026, 20:11 SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLyes Houri semnează, după despărțirea de Universitatea Craiova
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDidier Deschamps, înaintea ultimul meci ca selecționer al Franței: „Nu vreau să fac pe nimeni să plângă”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDan Petrescu e gata de revenire! Anunțul făcut, după ce a asistat la primul meci după aproape un an
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login