
Vedeta lui Genoa, Mario Balotelli, și-a decis viitorul, după ce Dan Șucu a devenit acționarul majoritar al echipei din Serie A. Discuțiile dintre atacant și conducere s-au încheiat, potrivit italienilor.
Balotelli, trecut pe la formații precum Inter, AC Milan, Manchester City sau Liverpool a semnat cu Genoa în luna octombrie. Atacantul nu se mai află totuși în forma de altă dată, iar, în Italia au apărut informații conform cărora oficialii de la Genoa nu ar fi mulțumiți de acesta.
Toate detaliile despre viitorul lui Mario Balotelli la Genoa, după ce Dan Șucu a devenit acționar majoritar
Totuși, Dan Șucu nu va renunța la atacantul care a intrat pe teren în 6 meciuri ale celor de la Genoa, de la momentul transferului. Potrivit informațiilor oferite de Repubblica, Mario Balotelli vrea, la rândul său, să rămână la Genoa, astfel că jucătorul nu va pleca în perioada de mercato din iarnă.
Italienii au anunțat și faptul că Balotelli este mai motivat ca niciodată și vrea să se impună rapid la echipa antrenată de Patrick Vieira. Principalul obiectiv al atacantului este să îl impresioneze pe tehnician, în perioada următoare.
În cariera sa, Mario Balotelli a jucat pentru: Lumezzane, Inter, Manchester City, AC Milan, OGC Nice, Marseille, Brescia, Monza, Adana Demirspor și Sion.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăProbleme grave de sănătate pentru Marius Şumudică la CFR Cluj: „Am făcut tot felul de verificări de mi-a stat inima”
Marius Şumudică, antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre problemele pe care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăS-a aflat: trădat, Hansi Flick l-a dat afară din vestiar, după ce a aflat că pleacă de la Barcelona la PSG!
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăStadionul Dinamo 2026: ce urmează după reluarea șantierului și cum va arăta arena de 117 milioane de euro
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăSabah – Dortmund 1-1 / Fenerbahce – Slavia Praga 2-1, ACUM, DGS 1, 2 / PSG – Barcelona, 22:00, DGS 1. Programul complet din UCL
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login