-
Preliminarii CM 2026: Bosnia – San Marino, sâmbătă, 16:00, DGS 1
-
Preliminarii CM 2026: Finlanda – Olanda, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Răzvan Lucescu a rememorat lecția primită de la tatăl său din perioada în care era elev.
Mircea Lucescu, discuție de 10 minute cu Răzvan Lucescu: ”Se plimba tacticos”
Răzvan Lucescu a povestit cum în clasa a 8-a Mircea Lucescu l-a învățat să muncească pentru țelurile sale, după ce a aflat că acesta avea note nu tocmai bune la școală din cauza comportamentului său.
”Am făcut școala la Vasile Alecsandri. Am o poveste interesantă. Eram în clasa a 8-a, era anul de treaptă. Spre sfârșitul trimestului întâi s-a dus mama la ședință și a aflat că aveam niște note proaste.
Ele au fost cauzate de un comportament. În timpul orei puneam un ceas să sune, completam oracole, am fost prins. După meciul cu Italia, 0-0 la Florența, tata s-a întors acasă și a flat toată povestea.
A intrat în cameră, eu eram la birou și îmi făceam temele. El, cu mâinile în buzunar, de la ușă la fereastră se plimba tacticos. Mă așteptam să se enerveze, să mă certe, dar nu a ridicat deloc glasul.
A avut o discuție cu mine de 10 minute. Nu putea să existe o discuție mai eficientă, mai bună și motivatoare decât cea de atunci.
Cu asta am rămas: ‘În primul rând, mă faci de râs pe mine. În al doilea rând, dacă tu vrei să obții ceva cu adevărat de la viață, trebuie să înveți să muncești și să-i respecți pe ceilalți’. Cu asta am rămas. Îl am pe el în fața ochilor”, a povestit Răzvan Lucescu, în cadrul podcastului ”Vorbitorincii”.
Răzvan Lucescu, despre cele trei calități pe care trebuie să le aibă fotbaliștii români care fac pasul în străinătate: ”Nu poți fi acceptat de grup”
Pentru ca un fotbalist român să reușească în străinătate, Răzvan Lucescu este de părere că jucătorul trebuie să aibă ”putere de luptă”, să știe ”să joace fără minge” și ”să nu se lase afectat de critici”.
”Putere mare de luptă, pentru că jucătorul român foarte repede cedează. Niciodată să nu cedeze. Să pună mereu presiune asupra antrenorului.Când vezi că dai totul, antrenorul începe să se întrebe: ‘Măi, dar poate fac o greșeală cu el’. Va fi pregătit pentru momentul acela, când i se va da șansa.
În al doilea rând, să fie pregătit să muncească în ambele situații, și fără minge. Dacă nu e obișnuit, atunci să se educe, să dea totul pentru echipă. Un antrenor care vede că un jucător că lasă deoparte chestiile personale, atunci te va plăcea și te va folosi, când vede că dai totul pentru echipă.
Și trei, să nu renunțe niciodată și să nu se lase afectat de critici. Dar se leagă cum ce am spus la primul punct. Altă chestie, fără să înveți limba, nu poți fi acceptat de grup. Trebuie să înveți să te adaptezi și să te integrezi. S-a schimbat total mentalitatea și educația”, a spus Răzvan Lucescu, la Fotbal Club.
VIDEO cu declarațiile lui Răzvan Lucescu de la Fotbal Club
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: razvan lucescu , mircea lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăE scandal! Laurențiu Reghecampf, după ”U” Cluj – FCSB: ”Mi se pare suspect. Dacă nu urmăresc fotbalul, n-au de unde să știe”
FCSB a fost învinsă, 0-1, de ”U” Cluj, meci la capătul căruia Laurențiu Reghecampf...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăIlie Dumitrescu a spus-o fără ocolișuri după U Cluj – FCSB și l-a luat prin surprindere pe Radu Naum: ”Asta sună destul de rău”
U Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0, luni seara, pe ”Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăAlex Chipciu, serie de declarații „spumoase” după U Cluj – FCSB. Ce a recunoscut la finalul meciului
Alex Chipciu (37 de ani) a oferit o nouă serie de declarații interesante, de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăGigi Becali a anunțat patru transferuri și a surprins pe toată lumea, după ”U” Cluj – FCSB! Radu Naum: ”Asta e tare de tot”
Gigi Becali (68 de ani) s-a declarat ”foarte mulțumit” după ”U” Cluj – FCSB,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login