
Luptătorul român Alin Alexuc (34 de ani) şi-a anunţat retragerea din activitate. Alexuc a participat la 4 ediţii ale Jocurilor Olimpice.
La Jocurile Olimpice de la Paris, Alexuc a fost învins în „optimile de finală” de către luptătorul din Kazahstan Alimkhan Syzdykov (30 de ani), la categoria 130 de kilograme.
Alin Alexuc se retrage din activitate
„Pentru mine, cea mai mare aventură a fost să-mi urmez visul: să-mi reprezint țara în cel mai frumos sport din lume, luptele! A fost o călătorie plină de provocări, emoții și momente de neuitat. Orice aventură, însă, are un final, iar astăzi am ales să închid acest capitol.
Le mulțumesc din inimă familiei, prietenilor și tuturor celor care mi-au fost alături pe acest drum. Sper că, prin ceea ce am realizat, am reușit să le aduc un strop de bucurie și de mândrie.
Voi rămâne mereu loial acestui sport care m-a format ca om și vreau să fiu o sursă de inspirație pentru noile generații, să-i încurajez să viseze, să lupte și să trăiască aventura lor unică în lumea luptelor!”, a transmis Alin Alexuc pe contul lui de Facebook.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmăSpaniolii au dat verdictul despre Ionuț Radu, după ce a încasat 3 goluri de la echipa lui Andrei Rațiu
Ionuț Radu (29 de ani) a încasat trei goluri în duelul cu Rayo Vallecano,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmă30.000.000 € pentru un român, apoi o decizie care și acum pare de necrezut: ”Superstar! Asemenea marilor vedete”
Andrei Rațiu (28 de ani), cu o cotă de piață de 24 de milioane...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Șumudică a aflat cum l-a numit Adrian Mutu și a surprins pe toată lumea
Marius Șumudică (55 de ani) n-a vrut să intre într-un schimb de replici cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAC Milan – Inter 3-1. Echipa lui Chivu a suferit primul eșec din acest sezon de Serie A chiar în fața marii rivale
AC Milan a învins-o pe Inter, scor 3-1, în derby-ul etapei a 10-a din...
De admin

You must be logged in to post a comment Login