-
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 17:30, DGS 1
-
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Astfel, în ultima vreme, ardelenii au început să puncteze la capitolul transferuri pentru a-i crea lui Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, un lot competitiv cu care să atace titlul.
Chiar dacă până acum, în această vară, clujenii au adus nu mai puțin de șapte jucători noi, se pare că ”Bursucul” vrea să mai transfere la echipă în perioada următoare un fotbalist român care a evoluat în ultimii 6 ani în Italia.
CFR Cluj vrea să-l aducă pe Andrei Mărginean
Potrivit celor de la Playsport, Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul ardelenilor, vrea să-l aducă la CFR Cluj în această vară pe Andrei Mărginean (22 de ani), un fost component al naționalei României U21.
Mijlocașul central român, care este legat contractual de Sassuolo, a fost împrumutat în sezonul trecut la Ternana în Serie B, unde a evoluat în 10 partide.
Sursa citată anterior scrie că Ioan Varga, patronul echipei, împreună cu ceilalți acționari, negociază în prezent cu italienii de la Sassuolo atât varianta unui împrumut al lui Mărginean până în vara viitoare, cât și cea a unui transfer definitiv al românului de 22 de ani.
Rămâne însă de văzut dacă cele două cluburi vor ajunge la un consens și dacă Mărginean se va alătura lotului pregătit de Dan Petrescu.
Andrei Mărginean a fost cumpărat de Sassuolo în iarna anului 2018 de la CS Minaur Zlatna pentru 25.000 de euro. Însă, românul nu a fost ținut la echipa mare a acestei formații și a fost împrumutat la formații din eșaloanele inferioare pentru a acumula minute (la ACR Messina, la Novara și Ternana).
Până acum, CFR i-a transferat pe Mohammed Kamara (26 de ani / extremă stânga), Anton Kresic (28 de ani / fundaș central), Andrei Artean (30 de ani) / mijlocaș central), Simao Rocha (23 de ani / fundaș stânga), Armend Thaqi (32 de ani / fundaș dreapta), Adrian Păun (29 de ani / extremă stânga) și Kalifa Kujabi (24 de ani / mijlocaș central).
Etichete: cfr cluj , sassuolo , andrei marginean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCum au numit-o kosovarii pe Minaur, după ce băimărenii au câștigat fără drept de apel la Rahoveci
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăParma – Atalanta 0-2, ACUM pe Digi Sport 2. Lecție de fotbal predată de oaspeți pe ”Ennio Tardini”
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCFR Cluj – Rapid București 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. Ocazii la ambele porți
23.11.2024, 22:24 SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCelta Vigo – Barcelona 0-1, ACUM, pe DGS 3. Catalanii vor revanșa, după înfrângerea din etapa trecută
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login