
Louis Munteanu a revenit în lotul CFR-ului după o perioadă destul de tumultuoasă, însă nici de această dată nu a reușit să marcheze în SuperLiga.
Atacantul nu are niciun gol în cele cinci meciuri din campionat, iar în duelul contra roș-albaștrilor a avut ocazia de sparge gheața, dar reușita sa a fost anulată pentru offside.
Louis Munteanu nu a avut nimic de spus despre plecarea de la CFR
La finalul meciului atacantul din Gruia a vorbit despre duelul cu FCSB și l-a contrazis pe reporter, când a adus în discuție lipsa sa de la echipă.
”A fost o partidă disputată, din păcate am luat gol pe final. Zic că în prima repriză am jucat foarte bine. Fiecare e cu echipa lui, poate și noi meritam să câștigăm, dar suntem fericiți și cu acest egal.
Nu sunt aici să vorbesc despre arbitraj, sunt aici să joc fotbal. Am încercat să dau totul, acum vine naționala și mă bucur că sunt sănătos. Când vine un antrenor nou, are principiile sale, iar când va reîncepe campionatul sper să arătăm mai bine.
(n.r. Cum te simți că ai fost chemat la națională, deși nu ai jucat prea mult?) Cum adică n-am jucat prea mult?! Am jucat meci de meci! La națională este o mândrie să fiu chemat. Când am fost cu mister Lucescu, mi-a dat încredere și m-am pregătit bine. Nu știu nimic (n.r. despre un posibil transfer)”, a spus Louis Munteanu la finalul meciului.
Damjan Djokovic: ”Punctul nu ne avantajează”
Damjan Djokovic, fostul mijlocaș de la FCSB, a vorbit despre duelul cu echipa lui Gigi Becali și a menționat că CFR Cluj și-ar fi pierdut din prospețime în partea a doua.
”Se știe că FCSB are o echipă bună, iar noi fizic nu prea am făcut față în repriza a doua. Acum s-au acumulat multe meciuri, au fost momente negative și trebuie să încercăm să urcăm în clasament. Este greu de spus, nu vrei să primești penalty împotriva ta, dar asta se întâmplă.
Nu e rolul nostru să comentăm arbitrajul, arbitrii sunt oameni și fac și ei greșeli. Punctul nu ne avantajează, pentru noi urmează o perioadă în care ne putem concentra pe campionat, pentru că trebuie să jucăm cu demnitate. Eu cred că am arătat că nu am fost la nivelul potrivit și trebuie să demonstrăm asta. Trebuie să învățăm”, a spus mijlocașul la finalul meciului.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Argeș – U Cluj 1-1. Prima finalistă din Cupa României se decide la loviturile de departajare
Min. 28: FC Argeș – U Cluj 1-0. Matos a deschis scorul dintr-un penalty...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRivalul din Liga 1 al FCSB-ului a început să râdă când a aflat de plecarea lui Mirel Rădoi: „Nu rezistă nimeni cu Gigi Becali”
Rivalul din Liga 1 al FCSB-ului a început să râdă atunci când a aflat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter – Como 0-0. Chivu speră la event în primul sezon pe banca Interului
Inter – Como, manșa retur din semifinala Cupei Italiei, se va disputa azi, de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMirel Rădoi a plecat spre Turcia, pentru a semna cu Gaziantep. Mesaj pentru Gigi Becali: „O să se bucure pentru finul lui”
Mirel Rădoi a plecat spre Turcia, pentru a semna cu Gaziantep. Antrenorul s-a despărțit...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login