
Louis Munteanu poate prinde transferul carierei. Atacantul celor de la CFR Cluj este monitorizat de Olympique Lyon, câştigătoare a 7 titluri în Franţa! A anunţat în exclusivitate As.ro. Chiar dacă nu are un sezon strălucit, atacantul de 23 de ani prezintă în continuare interes pentru echipele importante din vestul Europei. Interesul celor de la Olympique Lyon pentru Louis Munteanu nu este nou, el fiind urmărit de către francezi încă din vară. Totodată, la meciul cu Rapid s-au aflat în tribune scouteri din SUA, care au venit să îl vadă la lucru pe jucătorul CFR-ului. Iuliu Mureşan a precizat că în tribune s-a aflat şi antrenorul unei echipe din America, tehnicianul preferând să vină personal să-l urmărească pe jucător.
„Au fost scouteri din MLS la jocul cu Rapid. Și au remarcat doi jucători. Pe Louis Munteanu, care a jucat foarte bine, a avut două pase de gol, a avut șuturi pe care i le-a scos foarte bine Aioani. Și, bineînțeles, pe Emerllahu. A fost chiar antrenorul, care are ochi… Nu mai știu ce echipă, dar, oricum, e din Statele Unite”, a precizat Iuliu Mureșan.
„E foarte ușor să ai ochi. Acum, nu vreau să le scad meritele, că au echipă bună cei de la FCSB. N-am ce comenta negativ… Avea Răzvan Zamfir o vorbă „pe jucătorul bun și mama îl vede!” . Deci nu e greu să-i vezi pe Emerllahu și pe Munteanu”, a mai spus preşedintele CFR-ului.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăADIO, CFR! Marius Șumudică s-a convins și i-a anunțat că-și caută echipă
Marius Șumudică (55 de ani) a luat decizia de a se despărți de CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăCe a scris presa din Anglia, după ce Harry Kane a câștigat Balonul de Aur 2026
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, devenind primul fotbalist...
De admin -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăCine a atras toate privirile la Gala Balonul de Aur 2026. A fost și la finala Cupei Mondiale
Caroline Daur (31 de ani), unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea modei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăN-a uitat! Harry Kane a pronunțat un nume după ce a câștigat Balonul de Aur 2026, iar toată sala a aplaudat
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, premiu acordat în...
De admin

You must be logged in to post a comment Login