Alte Sporturi

Leonard Doroftei, la Interviurile Digi Sport. ”Puteam să mă bat cu Mayweather”

de
admin
20 septembrie 2026

SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00, DGS 1

Leonard Doroftei a împlinit 56 de ani și așteaptă, cu pumnii în gardă, ca porecla ”Moșu” să-l ajungă din urmă. E conștient de afecțiunile care apar boxerilor din cauza loviturilor: ”Numai capul meu știe, săracul, prin ce a trecut”.

Spiritul e, însă, același. La fel ca atunci când versurile „Ca Leonard Doroftei, sunt campion mondial, mă aflu în treabă fără adversar” erau fredonate de o țară întreagă, care se trezea noaptea să-i vadă meciurile de centură din SUA.

”În prima noapte după ce am devenit campion mondial n-am văzut nimic. Abia spre dimineață am început să văd un pic, cu ochiul stâng”, își amintește acum râzând. Atunci nu avea de ce să râdă. ”M-au aruncat în cușca leilor. Dacă poți, bine. Dacă nu, ești doar o investiție proastă.” Pe lângă adversarul din ring, mai era și cântarul. Înainte de un meci, a trebuit să slăbească 15 kilograme. Până nu a mai putut…

Acum are părul alb, iar centura și medaliile îl privesc de pe pereții sălii de box pe care a deschis-o în București, în căutarea noului Doroftei. Are un nepoțel ”pe care l-am dus în ring înainte să învețe să meargă” și căruia îi povestește cum bunicul său a fost singurul român campion mondial și la profesioniști, și la amatori.

Îl mai recunoaște lumea pe stradă pe Doroftei?
Să știi că da. Am nebunia de a merge tot timpul pe jos și mereu dau ”bună ziua”, primesc ”bună ziua”, primesc un zâmbet. Mai văd și câte o privire strâmbă, că, vorba aia, din lumea boxului înțeleg, învăț, cunosc privirile și mai vezi cine te place, cine nu te place. Și mai sunt și oameni de zici că le-am furat ceva.

Păi de ce?
Habar n-am, nu pot să-i înțeleg. Probabil nu pot să înțeleagă că mai sunt și oameni fericiți.

Cum merge treaba la sala pe care ai deschis-o?
Foarte bine, pentru că fac ce știu și fac bine. Eu nu le spun ce să facă, eu le arăt ce să facă! Și dacă nu înțelege, îmi iau mănușile și facem la mănuși și înțelege până la urmă! (n.r. râde). Una este teoria, una este practica.

A refuzat oferte să se întoarcă în ring

Chiar, se mai mișcă sacul când îl lovești?
La mine nu se mișcă. La mine tremură sacul, pentru că atunci când se balansează sacul înseamnă că este o lovitură incorectă. Sacul trebuie să tremure atunci când îl lovești. La mine, numai când mă vede și tremură! (n.r. râde).

Deci mai ai forță în mâini.
Am. Pentru vârsta mea, aproape de 60, am.

Ai văzut că e moda revenirilor în box. Mike Tyson s-a întors în ring pentru o sumă consistentă. Ai face și tu același lucru? Ai primit oferte pentru meciuri demonstrative?
Au fost oferte, dar am refuzat. Toate au fost la timpul lor. Și ce am avut de oferit am oferit atunci când am simțit că pot. Când n-am mai putut oferi spectacol și luptă, m-am oprit.

Ce fel de antrenor ești?
Unul rigid. Nu există… Disciplina este primul lucru, lucrul elementar. Dacă nu ai disciplină, nu putem vorbi de rezultate, oricât de talentat ai fi. Pentru mine, disciplina… Oricâtă caterincă, râs, glume, bancuri, de la hotel până la sală, când intram în sală și când bătea prima dată gongul, totul, absolut, se termina pentru mine. Eram concentrat pe ceea ce aveam de făcut și pe antrenamentul din ziua respectivă.

De unde vine porecla ”Moșu”

Porecle ai avut două cunoscute: ”Moșu” și „Leul”.
”Leul” mi-au spus canadienii. Așa au gândit ei, să-mi zică ”Leul din ring”. ”Moșu’” mi-a spus nea Titi prima dată, pentru că mergeam exact ca un bătrân plictisit de viață: ”Bă, Moșule, dă-i drumul!”. Și ”Moșu’” mi-a rămas.

Pe care o preferi?
Acum, ”Moșu’”. Da, eu sunt Moșu. Acum chiar sunt moș. Prietenii îmi spun Doru. ”Doroftei” îmi spun cei care nu mă cunosc.

Revenind la sală, cum îți dai seama prima oară că un copil poate ajunge un boxer valoros?
Trebuie să-l lași să învețe boxul, să-l lași să se miște, trebuie să joace și după aceea, în timp, să-ți dai seama. Nu poți din prima să spui că el va reuși. Trebuie să-l lași să-și dorească lucrul ăsta, să înceapă să creadă, să înceapă să viseze despre box și despre performanță. Și atunci când el îți cere o mișcare sau o repriză în plus, atunci poți să crezi și tu, ca antrenor, că va reuși să meargă mai departe.

La tine cum a fost primul contact cu boxul, primul antrenament?
Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost astăzi. Eram mai mulți copii pe stradă și ne jucam. Cineva a găsit o țeavă de suflat cornete și am început să ne certăm: ”Eu vreau țeava!”, ”Eu vreau țeava!”. Unul mai mare a spus: ”Bă, vreți țeava? Bateți-vă pentru ea!”. Și ne-am bătut, iar țeava a rămas la mine. Iar atunci m-a întrebat cineva: ”Nu vrei să vii la box?”. Și a doua zi dimineață a venit și m-a luat la sală. Era chiar cu câteva zile înainte de o gală de box. Tribunele erau încă trase, că erau rabatabile, până lângă ring. O frumusețe, o atmosferă… N-am visat în viața mea așa ceva, am rămas fascinat. Și de atunci n-am mai ieșit din sală.

Ai mai făcut și alte sporturi?
Da, am jucat fotbal.

Erai bun la fotbal?
Da, eram bun fără minge. Eram bun, dar mingea mă mai încurca.

Cel mai mult a slăbit 15 kg înainte de un meci

Ai vrut vreodată să renunți la box?
Vrei să zici ”de câte sute de ori ai vrut?”. Tot timpul pentru mine a fost greu. Am fost micuț de înălțime, am avut kilograme multe. Tot timpul am slăbit. Făceam slăbiri bruște, a doua zi mă îngrășam mai rău. Mi-a fost greu pentru că n-aveam educația asta despre slăbire, despre alimentație, despre calorii. Mâncam o felie de pâine cu o friptură și spuneam: ”Mănânc 200 de grame”. Mâncam pe gramaj, nu știam de calorii.

Uneori era poate mai greu să slăbești înainte de un meci decât meciul în sine.
Da, întotdeauna. Eu n-am avut un adversar, am avut doi: unul era boxerul, al doilea – cântarul. Greu, greu, greu, foarte greu a fost. Pentru că slăbeam prin foame. Foame și muncă. Multă. Pentru că nu era nimeni care să ne învețe.

Și cât a trebuit cel mai mult să dai jos?
15 kilograme. Păi gândește-te că de la 75 de kilograme trebuia să ajung la 60, la amatori. Pentru că una era regimul din cantonament și una era când mergeam acasă și mâncam mâncarea aia a mamei, cu două degete de grăsime la suprafață.

Dar care era regimul de slăbire?
O bucățică de carne, atât. Și un pahar de apă pe zi, poate. Și în rest foame. Ți-e foame? Mai dai drumul la o alergare.

Ultima oră nu ai mai reușit să slăbești.
Am respectat un program, am căzut psihic și aia a fost… Am spus: ”Nu mai vreau”. Atunci s-a rupt bariera pentru mine.

Regretul de la JO 1996

Soția ce spunea după o înfrângere dureroasă? De câte ori ți-a spus să te lași?
Niciodată. M-a lăsat pe mine să decid. Eu sunt cel care a luat decizia de a renunța la box.

Dar când a fost cel mai speriată după un meci de-al tău?
Prima dată când am boxat… Atunci am venit un pic spart la ochiul stâng. S-a speriat, dar n-a zis nimic.

Mai ai medaliile de la Jocurile Olimpice?
Bineînțeles. La sală sunt. E ca un muzeu acolo.

Mai e regretul că nu e și una de aur?
Gândește-te că în ’96 am fost numărul unu mondial după Olimpiadă. Toncev era pe locul trei. Și pe Toncev l-am bătut cu o lună înainte, abandon în prima repriză, în finala Campionatului European. A ieșit vicecampion olimpic apoi.

Dar care e sentimentul la finalul unui meci când tu știi că ai fost mai bun decât adversarul tă, dar decizia este pentru el?
Nu mai simți nimic, ești pierdut. Pentru că toată munca și tot ce ai crezut tu s-au dus așa… Pentru că au vrut unii. Preferi să te bată unul și să spui: ”Bă, aia e, a fost mai bun ca mine”.

Rămânea cu puțini bani după primele meciuri

Când te-ai hotărât să pleci în boxul profesionist?
După Campionatul Mondial din ’97. Acolo am pierdut cu georgianul și, dacă noi am fi avut un om care să se lupte pentru noi, puteam să merg mai departe, meritam. Dar au fost alte lucruri. Și până la urmă cred că Dumnezeu a vrut așa: „Du-te pe strada asta”, că imediat a venit și propunerea. Mi-au și spus că, dacă aș fi câștigat, n-ar mai fi venit cu oferta, pentru că erau conștienți că ar fi fost vorba de bani mulți. Așa m-au luat ieftin.

Dar care a fost primul câștig serios?
Primii bani au fost târziu, după ani de zile. Până atunci, am câștigat o mie de dolari, două, trei, cinci… N-am avut un contract prin care să ajungă bani mulți la mine. Erau bani mulți în meci, doar că se împărțeau cu atât de mulți și la mine ajungeau ce mai rămâneau.

Te-ai gândit ce ar fi făcut Leonard Doroftei dacă ar fi fost boxer acum, în vremurile astea?
Te adaptai imadiat, te schimbi imediat.. Hai să spun ceva: noi ne-am pregătit pentru un stil. ”Rupe-l, omoară-l, pune-l pe corzi”. Prima repriză nu cred că am câștigat vreodată, pentru că era o repriză de studiu pentru mine. Pentru că găseam o oportunitate de a ajunge aproape de adversar. Ca să faci box trebuie să te duci aproape de adversar, ca să poți să faci schimb de lovituri, să începi să lucrezi. Știi cum e, mai dă și el, mai iei și tu… (n.r. râde).

În timpul meciului te enervau cei care fugeau prin ring?
Da, te enervează. Dar te pregătești pentru ei și pregătești un stil pentru ei. Uite, spre exemplu, eu am avut o problemă cu stângacii. Și până nu m-am pregătit și am învățat cu adevărat ce înseamnă un meci cu un stângaci, cu Spadafora vă aduceți aminte ce meci am făcut cu el?

Se face un film cu viața și cariera lui

Cum a fost prima noapte după ce ai devenit campion mondial?
În prima noapte după ce am devenit campion mondial nu am văzut nimic. Abia dimineață am început să văd un pic cu ochiul stâng. (n.r. râde). A fost frumos. Mă așteptau toți în holul hotelului, i-am salutat, mi-am luat un suc și m-am dus în cameră.

Care este cea mai de preț amintire fizică pe care o ai? Centura de atunci?
Să știi că da, pentru că a fost rezultatul unei munci. Și eu cred că, atunci când am ajuns în America, ce ați văzut în filme ați trăit și prin Leonard Doroftei. Povestea unui român care a reușit să se bată în America. Am trei meciuri de titlu mondial în America, la trei versiuni.

Crezi că va exista sau te-ai implica într-un film despre viața lui Leonard Doroftei?
Cred că este o poveste frumoasă și nu cred că, la ora actuală, mai este un boxer așa de împlinit cum sunt eu, și ca amator, și ca profesionist. Ori sunt amatori, ori sunt profesioniști. Doroftei este împlinit, campion mondial și la amatori și la profesioniști.

Vezi vreun actor de la Hollywood care te-ar putea juca?
Să știi că există un proiect micuț acum. Chiar vine băiatul și se antrenează și vedem ce vom face. Deocamdată ia lecții de box. Să știi că a început să miște, să dea din brațe, de frică.. (n.r. râde). De cât stau în ceafa lui, ”dă-i! dă-i!”.

S-a simțit aruncat în cușca leilor

Dar dacă ar fi să retrăiești o singură seară din carieră, care ar fi aceea?
Sunt patru meciuri minunate. Pe care să-l aleg? Balbi două, Spadafora și Gatti…

Deși cu Gatti nu a ieșit cum ți-ai fi dorit…
Și ce dacă? Hai să-ți explic ce se întâmplă. Am avut cu ce, am avut cu cine, am avut unde. E greu, e greu să ajungi la nivelul ăla de unul singur. M-au aruncat în America, au închis porțile și făceau cu mâna: ”Du-te, Leonard, du-te!”. Pa, la revedere! Păi m-au aruncat în cușca leilor: ”Dacă poți, bine”. Și i-am spus la un moment dat antrenorului meu: ”De ce îmi dai meciul ăsta?”. ”Leonard, dacă poți, bine. Dacă nu, ești doar o investiție proastă”. ”Aa, OK, mulțumesc pentru sinceritate”. Dar vreau să-ți mai spun ceva. La 135 de pounds, categoria mea, sunt neînvins. Eu am pierdut cu Gatti la o categorie superioară. La categoria mea, la care m-am consacrat și la care am făcut meciuri frumoase, sunt neînvins.

Erai conștient atunci de cât de iubit erai în România, cât de popular erai? Oamenii se trezeau noaptea să vadă meciurile tale.
Astea nu le știam, că eram acolo, eram în lumea mea, în bula mea. Dar tot timpul mi-a plăcut să fiu aproape de oameni, să stau cu ei, să râd, să vorbesc. Mă bag în seamă cu toată lumea, fac poze cu toată lumea.

Dar atunci erai la profesioniști și erai un român care se lua la trântă cu cei mai buni din lume.
Da, să știi că așa am fost. Am fost un român care trăia în Canada și care s-a luptat în America și, de unul singur, a reușit să facă trei meciuri de titlu mondial la trei versiuni diferite. Numai pe pumnul meu și numai pe capul meu, că numai el știe săracul ce a fost acolo.

Te-ai gândit vreodată să rămâi definitiv acolo?
Ferească Dumnezeu, niciodată. Păi de ce m-am întors? Că aveam și acolo casă, aveam situație. Aveam proiecte pentru afaceri, pentru business. Dar am vrut să mă întorc în România.

Dacă ar fi câștigat cu Gatti, boxa cu Mayweather

E adevărat că puteai să boxezi cu Mayweather?
Dacă aș fi știut de proiectul ăsta pe care îl avea InterBox, dacă aș fi știut programul, probabil altfel aș fi privit meciul cu Gatti și m-aș fi pregătit mult mai serios. Gândește-te că dimineața nu mă mai duceam la antrenamente așa cum mă duceam de obicei, alergam acasă. Deci nu vă spun că m-am dus să fiu victimă, dar n-am mai fost nici eu omul care își dorea să se urce pe catargul unei corăbii.

Dar era programat ca tu să boxexi cu Mayweather după meciul cu Gatti?
După ce am văzut, da, cred că ăsta ar fi fost programul. Cel care câștiga titlul se bătea cu Mayweather. Dar n-am știut despre treaba asta.

Cum crezi că ar fi arătat meciul cu Mayweather?
Știi ce se întâmplă? Eu am un joc bun de picioare și pot să pun presiune. Dar e foarte greu cu Mayweather, pentru că el pregătește foarte bine fiecare meci. Are oameni care îl pregătesc, are sparring-partener exact pe stilul adversarului cu care are meciul. E un perfecționist.

Unde l-ai plasa în topul boxerilor all-time?
Între primii zece, dar nu pot spune că l-aș alege primul. Pentru mine, primul este Muhammad Ali. Apoi Mike Tyson, pe urmă ar fi Sugar Ray Leonard, Roberto Durán, oameni la care n-aș schimba niciodată canalul când mă uit la ei. La Mayweather l-aș mai schimba, recunosc.

Vaștag, cel mai bun boxer român din istorie

Dar un top trei al celor mai buni boxeri români din istorie care ar fi?
Amatori și profesioniști la un loc? Vaștag, Doroftei, frații Simion, Diaconu, Bute.

În ordinea asta? Deci tu pe doi și Vaștag primul?
Păi e nașul meu și trebuie tot timpul să fie nașul în față. Dar el, la boxul amator, e cel mai bun. Nu există niciunul ca el. Trei titluri mondiale, două europene…

Dar la boxul profesionist?
Uite, hai să spunem că îl alegem pe Bute. Dar eu sunt singurul campion mondial la profesioniști cu medalie olimpică. Adică am niște rezultate cu care mă pot mândri și de ce să n-o fac, până la urmă? Pentru că sunt rezultatul unei munci și sunt un copil care a plecat de jos și a reușit în viață.

Hai să construim boxerul român ideal. Noi îți dăm niște caracteristici și tu pui la fiecare câte un nume de boxer român. Cine a avut cel mai bun joc de picioare?
Doroftei, sigur.

Cine a avut cea mai tare lovitură?
La tăria loviturii, mie mi-a plăcut Vaștag, nașul.

Cea mai tare directă?
Jab-ul… Nu știu dacă e cel mai tare, dar un jab frumos a avut Rudel Obreja.

Croșeu?
Aici mă bat cu nașul. Bine, e diferit, că el dădea mai scurt, eu îl dau un pic mai larg. Hai, îl las pe nașul că e nașul.

Cine avea cea mai rezistentă bărbie? Cine era cel mai bun încasator?
Aici tot eu. Deci la joc de picioare și bărbie eram bun… (n.r. râde).

A apărut într-un episod din ”The Sopranos”

Dar care ar fi top trei adversari pe care i-ai avut?
Stângaciul algerian, Soltani, cred. Și Gatti a fost un boxer extraordinar. Mă uitam zilele trecute la televizor la un reportaj cu antrenamentele și meciurile lui Gatti și le ziceam băieților: ”Ia uitați, băieți, cu el am pierdut eu. Ia uitați!”. Și eram și eu unul dintre cei care am căzut la podea în filmul acela. Zic: ”Vedeți? Așa e în viață”.

Apropo de apărut în filme, știai că ai apărut în ”The Sopranos”?
Și pe mine m-au anunțat oamenii: ”Vezi că ești în film”. N-am știut nimic, pentru că de absolut tot se ocupa InterBox. InterBox avea toate drepturile. Așa că aveți grijă cu cine vă sfătuiți, cine vă învață să semnați. Fiți atenți!

Care a fost cel mai greu pumn pe care l-ai primit?
Gatti. Să știi că n-a fost greu, că nu simți durere. Pur și simplu m-am înmuiat. M-am înmuiat și am simțit așa o amărăciune. ”S-a terminat…”. ”Așa a vrut Dumnezeu”, am zis.

Dar cea mai mare nedreptate care ți s-a făcut în box?
La Olimpiada din ’96. Atunci eram pregătit. Gândește-te că pe vicecampionul olimpic l-am bătut prin abandon în prima repriză, cu o lună în urmă, în finala Campionatului European. Și în finală, bulgarul și algerianul, 3-3 la punctaj. Și a câștigat algerianul la preferințe. Păi nu-ți vine rău?

Nepoțelul, în ring înainte să învețe să meargă

Care e cel mai greu lucru în viața de bunic?
Știi că nu e greu nimic în viața de bunic. Te întorci din nou în tinerețe, te simți din nou tânăr, pentru că îți dă atâta energie și atâta putere un nepot… Nu-ți poți imagina. Cuvintele sunt prea mici pentru a descrie bucuria pe care ți-o oferă un nepot când te ia în brațe, când te pupă și când te ia de mână și merge cu tine pe stradă.

Are și lovitură nepotul?
Da. Deja l-am dus la box, nici nu a învățat să meargă și l-am dus în ring.

Dar meseria de tată de fată e mai grea?
Da, mult mai grea. Pentru că aici, tatăl a fost de fapt mama lor. Mai mult soția s-a ocupat de creșterea copiilor și tot meritul este al ei.

Dar le era frică pretendenților când auzeau că tatăl e Doroftei?
Niciodată. Nu e vorba de violență aici.

Ai fost vreodată implicat într-un conflict pe stradă? Ceva fâră voia ta, în care să fii nevoit să intervii?
Se mai întâmplă. Dar trebuie să știi să le gestionezi, trebuie să știi să-ți păstrezi calmul. În ziua de astăzi nu recomand nimănui să dea cu pumnul pe stradă. Trebuie să ne vedem toți de treaba noastră.

Ți-a fost teamă la vreun moment dat de afecțiunile tipice boxerilor, care pot apărea după o anumită vârstă din cauza loviturilor primite?
Te gândești, doar că lucrezi ca să eviți asta. Pentru asta ții brațele sus. Asta le spun tot timpul: brațele mai sus, nu mai jos.

”Oamenii m-au judecat că mi-am dat cu părerea despre Bute”

Care mai e relația cu Bute?
În Canada, cât am fost, ne-am întâlnit, ”Îmi pare rău, așa a ieșit”. A zis și el: ”OK, a trecut” și gata. Am făcut un antrenament și de atunci nu ne-am mai întâlnit.

Pentru cei din afară e greu să înțeleagă de ce doi dintre cei mai buni boxeri români poate nu aveau cele mai bune relații.
Cel mai bun boxer român, pentru că mă recomandă rezultatele… Ce înseamnă relație bună? Ne salutăm pe stradă dacă ne întâlnim. Ce relație să avem? Că n-am fost la mese niciodată împreună, n-am copilărit împreună.

Ai fost vreodată invidios pe succesul altui boxer?
Invidios pentru ce? De ce să fiu invidios? Singura greșeală pe care am făcut-o e că mi-am dat cu părerea despre un lucru. Lucru pe care acum l-am înțeles: în clipa în care tu nu mai ești pe schelă, trebuie să taci din gură. Pentru că vei fi judecat. Oamenii m-au judecat deja pentru faptul că mi-am dat cu părerea. Dar mi s-a cerut o părere despre Bute. N-am spus că nu știe să boxeze, că nu boxează bine, că nu-mi place, că e stângaci. Am spus că are nevoie de niște meciuri mai bune. A fost părerea mea. Acum îmi dau seama că unii au înțeles, unii n-au înțeles. N-am urmărit să-l denigrez. Îmi cer scuze că mi-am dat cu părerea despre un boxer. Mi-am permis și eu să vorbesc despre box…

Nu se mai întoarce la Federația de Box

De ce suntem atât de jos cu boxul românesc acum?
Pentru că asta vrem și ținem aceiași antrenori. Nu dăm șansa unuia să plece, să ia de la capăt cu o echipă și să meargă până sus. Tot timpul se rupe: că vine nepotul, vine vărul, îl vrem pe ăla, îl vrem pe ăla. Un antrenor ar trebui să-și asume responsabilitatea, să ia o echipă de jos și s-o crească de la juniori până la seniori.

Dar vezi pe cineva talentat care să vină din urmă?
Copii sunt o grămadă. În fiecare sală găsești copii talentați, pentru că toți cei care vin în sala de box au tragere și au ceva pentru box. N-ar veni în sala de box dacă le-ar plăcea șahul.

Ce crezi că vom face la următoarele Jocuri Olimpice la box?
Eu cred că vom reuși până la urmă să calificăm și să ajungem și noi la Olimpiadă, să luăm medalii din ce în ce mai strălucitoare, pentru că avem copii buni. Dacă n-am avea copii, aș spune: ”Bă, nu avem nicio șansă”. Dar avem.

De ce ai plecat de la Federație?
Pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă acolo și am considerat că nu e locul meu, nu mă simt pregătit. Am intrat într-o echipă formată și nu mi-a plăcut ce se întâmplă și, din cauza asta, am preferat să plec.

Și te mai duci vreodată?
Nu.

Nici dacă vine cineva și spune că are nevoie de ajutorul tău, sau se schimbă conducerea?
Prefer să stau într-o sală de box în care să ajut copiii să facă mișcare, să învețe box, pentru că ăsta e locul meu. Așa cred eu acum. În viitor vom vedea, dar acum așa cred eu că e bine.

Și când apare următorul Doroftei?
Deja a apărut. E nepotul.

Ploieștiul l-ai abandonat?
Nu l-am abandonat, mă duc tot timpul. Păi n-am cum să abandonez Ploieștiul, pentru că am locul meu la cimitir acolo.

”Rocky”, filmul preferat

Pe final avem și o provocare, niște alegeri pentru tine, să vedem ce preferi. Aur olimpic sau titlu mondial?
Aur olimpic.

BUG Mafia sau manele?
BUG Mafia toată ziua, toată ziua.

Muhammad Ali sau Tyson?
Muhammad Ali.

Filmul ”Rocky” sau ”Raging Bull”?
”Rocky”. E o poveste frumoasă. Când l-am văzut prima dată, chiar am rămas șocat. Adică mi-a plăcut foarte mult. L-am trăit cu sufletul. Ne-am văzut pe noi, copiii care au plecat din cartier de jos, cu aceeași geantă în spate, mergând pe jos, mergând la sală. Și când m-am dus în Canada și am luat-o de jos ca antrenor, primii pași i-am făcut de jos.

Croșeu sau directă?
Croșeu.

La cap sau la ficat?
La cap. La cap, la cap, că am fost prea mic să dau la burtă. Dar la cap am dat cu croșeul de stânga. Am făcut multe victime.

Ce mai visezi acum? Ce ți-ai dori?
O să vedeți că o să fac mai multe săli de box în care să vedeți cu adevărat ce înseamnă boxul.