În urma eșecului de pe teren propriu cu Al-Ittihad, Al-Tai a rămas pe loc retrogradabil în Arabia Saudită. Trupa lui Laurențiu Reghecampf ocupă locul 16 în campionat, cu 17 puncte din 19 jocuri disputate.
Reghecampf, parcurs de coșmar în Arabia Saudită
Al-Tai a ajuns la patru eșecuri consecutive în Arabia Saudită, iar atmosfera este una agitată la formația lui Laurențiu Reghecampf și a lui Andrei Cordea. După partida cu Al-Ittihad, antrenorul român a oferit prima sa reacție și a recunoscut că jucătorii nu au evoluat așa cum ar fi trebuit, însă a anunțat că echipa sa va arăta o cu totul altă față în următorul meci din campionat.
„Acest meci ar fi trebuit să se joace în decembrie. Situația ar fi fost diferită pentru că Al-Ittihad trecea pe atunci printr-o situație dificilă, dar nu înțeleg de ce a fost amânat.
A fost primul meci după reluarea competiției. Nu am evoluat la nivelul așteptat, nu am avut o intensitate mare, iar concentrarea noastră a fost redusă. Trebuie să privim înainte, iar meciul nostru împotriva lui Al-Wahda trebuie să fie diferit față de cel de acum. Sunt sigur că reacția jucătorilor va fi diferită”, a transmis Reghecampf.
Al-Tai, fără șansă în fața celor de la Al-Ittihad
Trupa lui Laurențiu Reghecampf a încasat gol încă de la înceoutul jocului. Hamdallah a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 8.
Până la pauză, Al Ghamdi a dus scorul la 2-0. Fotbalistul celor de la Al-Ittihad a punctat în minutul 42,
În partea a doua a meciului, schimbările lui Laurențiu Reghecampf nu l-au ajutat pe român în economia partidei.
Al-Ittihad a închis tabela pe final de joc. Romarinho a punctat pentru 3-0 în minutul 87, din assist-ul lui Kante.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăHarry Kane a pus mâna pe premiu la Gala Balonului de Aur 2026: cel mai bun atacant al sezonului. Mesaj pentru soție
Harry Kane (33 de ani), atacantul celor de la Bayern Munchen, a câștigat trofeul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBătaie în toată regula între jucători după Galatasaray – Fenerbahce! Scene incredibile din Turcia
Duelul dintre Galatasaray şi Fenerbahce din campionatul Turciei s-a terminat cu succesul formaţiei gazdă,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFostul antrenor al lui Gică Hagi de la Viitorul, cel mai bun din lume la Gala Balonului de Aur 2026
Gala Balonului de Aur este evenimentul de referință pentru fotbalul profesionist, iar ediția de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFabulos: Thierry Henry a făcut toată sala să râdă cu întrebarea pusă lui Lamine Yamal
Gala Balonului de Aur a început cu un premiu important acordat celui mai bun...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login