-
SuperLiga: UTA – Hermannstadt, luni, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Bennett, care, potrivit The Sun, a băgat milioane de euro din propriul buzunar la Rangers, a acuzat probleme de sănătate, iar locul său va fi luat temporar de John Gilligan.
Philippe Clement a vorbit despre plecarea lui John Bennett de la Rangers: ”E dureros că a hotărât așa”
Philippe Clement, antrenorul grupării de pe Ibrox, a dezvăluit că a fost una dintre primele persoane care au aflat că Bennett va renunța la poziția de președinte și a punctat faptul că medicul a avut un cuvânt greu de spus în hotărârea acestuia.
”Nu e ceva ce-ți dorești, evident. Am fost unul dintre primii pe care i-a anunțat John. Mi-a explicat totul. Nu a fost decizia lui, ci a doctorului. E dureros că a hotărât așa. Îi doresc să-și revină cât mai repede”, a spus Philippe Clement, potrivit Daily Record.
Rămâne de văzut dacă odată cu schimbarea din conducerea clubului se va modifica și statutul lui Ianis Hagi (25 de ani), în prezent trimis de Clement la echipa a doua a lui Rangers.
”Nu e doar decizia mea în acest sens. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Văd posibilă o schimbare pe viitor? Nu. Tocmai am spus că situația nu s-a schimbat, așa că n-avem de ce să mai vorbim despre asta”, a declarat Philippe Clement despre Ianis Hagi, înainte ca John Bennett să plece de la Rangers.
Etichete: rangers , antrenor rangers , philippe clement , john bennett , presedinte rangers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăCicâldău a recunoscut după România – Polonia + Ce a spus despre Gică Hagi
România a învins Polonia cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăRadu Drăgușin nu s-a ferit deloc, după ce i s-a întâmplat în România – Polonia 2-1: ”Am visat de mic la asta”
România s-a impus în fața Poloniei pe Arena Națională, scor final 2-1, în etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăÎnvins de România, Robert Lewandowski a ieșit în față și a spus motivele
Robert Lewandowski (38 de ani) a vorbit după înfrângerea suferită de naționala Poloniei în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăÎntrebat ce notă îi dă lui Ianis după România – Polonia, Gică Hagi a răspuns pe loc: ”Sunt foarte exigent, mă știți”
România a învins Polonia cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională...
De admin

You must be logged in to post a comment Login