Succesul de pe Arena Națională urcă echipa lui Costel Gâlcă pe locul secund, cu 28 de puncte, la egalitate cu liderul FC Botoșani, în timp ce Dinamo rămâne pe patru, cu 23 de puncte.

Zeljko Kopic: ”Suntem dezamăgiți. Nu pot să mă plâng de atitudinea jucătorilor”
Zeljko Kopic a declarat după meciul pierdut în fața Rapidului că nu există un vinovat anume și că înfrângerea aparține întregii echipe.
”Felicit Rapidul. Noi am avut multe ocazii de a marca, dar ei au înscris de două ori. Când nu marchezi din ocaziile pe care le ai în derby e foarte greu să câștigi.
Dacă vorbesc de prima repriză, am început cu Armstrong în dreapta și Musi în stânga. Am schimbat ulterior poziția celor doi pentru a fi mai periculoși. Am avut câteva șanse de a marca, Koljic a salvat extraordinar.
Au jucat bine în apărare. Am avut posesia, am avut ocazii, dar nu am marcat. Au jucat bine, la fel ca în restul sezonului. Suntem dezamăgiți. Nu pot să mă plâng de atitudinea jucătorilor. Au încercat, au luptat, au alergat. Am avut în cap doar să câștigăm.
Am cerut să jucăm mai rapid pe benzi. Dacă nu ne mișcăm repede, le este ușor adversarilor să se apere. (n.r. cine este vinovat la golul doi). Nu e vorba de un viunovat, suntem o echipă. Pierdem și câștigăm ca o echipă.
(n.r. Despre Gnahore) Eddy este un jucător important pentru noi. Acum nu traversează cea mai bună formă. Sunt momente în timpul sezonului în care nu te ridici la un nivel bun. Nu putem face comparații cu sezonul trecut”, a spus Kopic, la flash-interviu.

Alexandru Musi: ”Am dureri, dar vreau să ajut echipa”
Alex Musi a jucat cu Rapid în ciuda problemelor medicale avute în pauza pentru meciurile naționalei.
”O atmosferă proastă, chiar dacă am făcut un joc bun, nu am reușit să câștigăm. Am controlat jocul, dar nu avem ce să facem, ne concentrăm la următorul meci, o luăm de la capăt.
Este ceva incredibil, nu știu cum a scos Koljic mingea acolo. Face parte din fotbal, s-a întâmplat. Am luat golul ăla din fază fixă și ne-am destabilizat puțin. Chiar nu știu ce să zic, cred că am făcut un joc bun. Am controlat partida.
Nu știu de ce ne cere (n.r.Kopic) să schimbăm pozițiile, dar cred că știe dânsul mai bine. Poate să destabilizăm echipele, cred că de aia.
Am avut o mică accidentare, am în continuare dureri, dar vreau să ajut echipa, să joc toate meciurile. Noi ne dăm viața pentru Dinamo și o să fim acolo sus, cu siguranță”, a declarat Alexandru Musi la Digi Sport.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăProbleme grave de sănătate pentru Marius Şumudică la CFR Cluj: „Am făcut tot felul de verificări de mi-a stat inima”
Marius Şumudică, antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre problemele pe care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a aflat salariul lui Nicolae Stanciu la U Cluj. Cu ce primă de instalare a fost ademenit să refuze pe FCSB
Nicolae Stanciu (33 de ani) va fi prezentat oficial de către U Cluj în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a aflat: trădat, Hansi Flick l-a dat afară din vestiar, după ce a aflat că pleacă de la Barcelona la PSG!
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăStadionul Dinamo 2026: ce urmează după reluarea șantierului și cum va arăta arena de 117 milioane de euro
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login