Scorul a fost deschis de giuleșteni în minutul 59, când Gnahore a trimis mingea în proprie poartă, după un corner executat de Christensen. Nouă minute mai târziu, Vulturar a încasat un cartonaș roșu, dar omul în minus nu i-a oprit pe giuleșteni să mai înscrie un gol.
Cristian Manea a stabilit scorul final în minutul 74, după o acțiune individuală a lui Petrila. În urma acestui derby, Dinamo a ratat ocazia de a câștiga teren în lupta pentru campionat, în timp ce Rapid a depășit-o pe Universitatea Craiova, clasându-se pe locul doi cu 28 de puncte, la egalitate cu liderul FC Botoșani.

Cătălin Cîrjan, reacție după Dinamo – Rapid
Cătălin Cîrjan a reacționat la finalul partidei de pe Arena Națională și a vorbit despre evoluția echipei sale și rezultatul dezamăgitor.
”A fost un meci ca oricare altul. Îmi doream să îmi ajut echipa și să câștigăm, dar n-a fost să fie. Nu cred că Rapid a avut ceva în plus, în prima repriză s-a jucat pe contre, dar per total cred că am avut ocaziile mai clare.

Dezamăgire foarte mare, în prima repriză am avut multe situații. În a două repriza bară… Din păcate, n-a vrut să intre în seara asta, nu stiu ce puteam face mai mult, dar așa e la fotbal, ne revenim și vom câștiga săptămâna viitoare.
Nu cred ca au avut ceva in plus, consider ca noi am jucat mai bine si am avut ocaziile mai clare. O seară dificilă, a venit și momentul asta, după nouă meciuri cu rezultate pozitive. Dar sunt sigur că vom reveni împreună. E un duș rece”, a declarat Cătălin Cîrjan la Digi Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
Alte Sporturi
Mohamed Salah e UNIC la Cupa Mondială
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNu doar golgheterul all-time de la Cupa Mondială! Lionel Messi a mai egalat un record
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLeo Messi i-a lăsat ”mască”, după ce a devenit golgheterul all-time al Cupei Mondiale: ”Nu-mi mai amintesc”
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFiul Shakirei a văzut că toate camerele s-au mutat pe ei la Cupa Mondială și ce a urmat face înconjurul lumii
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFranța – Irak, Live Text, 00:00, digisport.ro. Mbappe&Co intră din nou în scenă! Se poate decide situația grupei I
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin


You must be logged in to post a comment Login