Erau săptămânile dinaintea startului Mondialului, iar continuarea lui Roberto Martinez la conducerea reprezentativei portugheze era deja exclusă. Portugalia și antrenorul spaniol urmau să meargă pe drumuri separate, indiferent de rezultatele din America de Nord.
Căutarea noului selecționer a dus inițial spre Jose Mourinho, care a fost contactat de conducătorii federației. S-au discutat chiar anumite condiții ale celor două părți, ca punct de plecare pentru o înțelegere, conform presei spaniole.
Mourinho a refuzat Portugalia pentru Real Madrid
A fost exact momentul în care Real Madrid a decis că dorește revenirea lui Mourinho, la 12 ani distanță de primul său mandat pe banca ”galacticilor”.

Florentino Perez i-a cerut ajutorul antrenorului care era încă la Benfica, repetând astfel mișcările făcute anterior cu Zidane și Ancelotti. Formula nu era alta decât întoarcerea la conducerea echipei a unui antrenor care mai funcționase acolo.
Mourinho a răspuns chemării lui Real Madrid, care i-a achitat clauza de reziliere, iar federația a înțeles condițiile refuzului tehnicianului. Astfel s-a ajuns la varianta Jorge Jesus, un tehnician care știe foarte bine ce înseamnă să lucrezi cu Cristiano Ronaldo.
Nu este prima dată când Portugalia l-a vrut pe Mourinho
Aceasta nu a fost prima ocazie în care trenul naționalei a trecut pe la ușa actualului antrenor al lui Real Madrid. În 2012, pe când era tot antrenor al echipei madrilene, federația portugheză l-a mai dorit pe Mourinho, oferindu-i posibilitatea de a ocupa cele două funcții concomitent.
Dar atunci onducătorii clubului spaniol au refuzat această variantă, iar astfel ”The Special One” nu a preluat nici până în acest moment selecționata lustiană.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăToto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
În Formula 1, rezultatele reprezintă principalul criteriu după care sunt evaluate conducerile echipelor. Atunci...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmă”Inacceptabil”. Selecționerul Poloniei nu s-a mai ferit, după înfrângerea cu România
România a reușit să învingă Polonia, scor 2-1, în cadrul etapei a cincea din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăPolonezii „au luat foc”, după ce au văzut imaginile de la finalul meciului cu România
România a obținut prima victorie din campania de Liga Națiunilor în etapa a cincea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăGestul lui Gică Hagi, imediat după fluierul final al meciului România – Polonia 2-1
România a învins Polonia cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională...
De admin


You must be logged in to post a comment Login