Connect with us

Alte Sporturi

Jaqueline Cristian, eliminată de Danielle Collins în turul 3 al WTA Madrid Open. Cu câți bani s-a ales românca

Jaqueline Cristian, eliminată de Danielle Collins în turul 3 al WTA Madrid Open. Cu câți bani s-a ales românca

Jaqueline Cristian, eliminată de Danielle Collins în turul 3 al WTA Madrid Open

Jaqueline Cristian / Profimedia

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost eliminată de americanca Danielle Collins cu 3-6, 6-4, 6-1, duminică, în runda a treia a turneului WTA Madrid Open, de 1.000 de puncte, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jaqueline Cristian (25 ani, 73 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după două ore de joc în faţa celei mai în formă jucătoare din circuit, care a ajuns astfel la 15 victorii consecutive (titluri câştigate la Miami şi Charleston).

Jaqueline Cristian, eliminată de Danielle Collins în turul 3 al WTA Madrid Open

Românca a câştigat primul set, cu 6-3, iar apoi a jucat de la egal la egal cu adversare în actul secund, diferenţa fiind făcută de un break al americancei în ultimul ghem (4-6).

Cele mai citite

Danielle Collins Collins (30 ani, 15 WTA), autoare a 8 aşi, a reuşit să facă diferenţa în setul decisiv, pe care şi l-a adjudecat cu 6-1, notează agerpres.ro.

Jaqueline Cristian va primi un cec de 51.665 de euro şi 95 de puncte WTA pentru evoluţia sa.

Iga Swiatek, după ce a distrus-o pe Sorana Cîrstea, la Madrid

Iga Swiatek a oferit primele declaraţii după ce a distrus-o din nou pe Sorana Cîrstea, de care a trecut la Madrid, cu 6-1, 6-1. Cea mai bună jucătoare a lumii a explicat ce a ajutat-o să se impună la Caja Magica.

„Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să mă trezesc cu gândul victoriei. A trebuit să mă trezesc foarte devreme, dar sunt fericită că am câștigat împotriva Soranei.

Mai e mult până la finalul turneului. Nu țin cont de ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Cred că acel meci cu Sabalenka a fost desemnat meciul anului. Joc bine aici și o să folosesc experiența de anul trecut să fac tot ceea ce pot pentru a câștiga și voi lua totul pas cu pas.

Reclamă 4 / 0/3

(n.r. trebuie să joci împotriva Victoriei Azarenka sau a Sarei Sorribes Tormo în continuare. Pe cine preferi?) Nu o să spun un nume deoarece într-un meci de tenis se poate întâmpla orice. Vica e o sportivă experimentată și nu mi-ar fi ușor. Sara e din Spania și o să aibă publicul de partea sa. Nu contează cine se va califica, eu trebuie să mă concentrez pe jocul meu”, a spus Iga, la finalul partidei.

Aceasta a fost a patra întâlnire directă dintre cele două jucătoare, iar Sorana nu a câştigat decât un set, la Australian Open 2022 (7-5, 3-6, 3-6). Au urmat apoi trei partide în care şi-a adjudecat în total doar 9 game-uri.

Citește și:

Loading ... Loading …

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide