-
La Liga: Celta Vigo-Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Petrolul, sâmbătă, 17:00, DGS 1
Sorana Cîrstea a învins-o pe Diana Shnaider (21 de ani, 20 WTA), scor 6-2, 7-6. Sportiva din România a obţinut victoria după o oră şi 32 de minute, în care nu şi-a pierdut serviciul, salvând o minge de break a adversarei.
Galerie Foto
Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, câte 61.865 de dolari după ce s-au calificat în turul 3 la Indian Wells
Jaqueline Cristian a trecut în turul secund de Maya Joint (19 ani, 29 WTA), scor 0-6, 6-2, 7-5. În runda următoare va da peste o ”sperietoare”, principala favorită a turneului, Aryna Sabalenka. Va fi prima confruntare dintre Cristian şi Sabalenka (27 ani, 1 WTA).
Au fost două victorii uriașe pentru cele două românce, având în vedere că adversarele lor erau mai bine clasate în ierarhia WTA.
- Pentru accederea în turul 3 la Indian Wells, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian şi-au asigurat câte un cec de 61.865 de dolari şi câte 65 de puncte WTA.
Galerie Foto
Cîrstea va da peste cehoaica Linda Noskova, cap de serie numărul 14, victorioasă cu 6-3, 6-3 în confruntarea cu Jessica Bouzas Maneiro (Spania).
Cîrstea şi Noskova (21 ani, 14 WTA) sunt la egalitate în meciurile directe, 1-1, după ce jucătoarea cehă s-a impus cu 6-4, 4-6, 6-4, în 2024, în turul secund la Brisbane, iar Cîrstea a câştigat anul acesta în optimi la Dubai, cu 6-1, 6-4.
VIDEO Finalul meciului Sorana Cîrstea – Diana Shnaider 6-2, 7-6
VIDEO Finalul meciului Jaqueline Cristian – Maya Joint 0-6, 6-2, 7-5
Sorana Cîrstea a pus o singură condiție pentru a nu se retrage din tenis: să câștige un turneu de Grand Slam!
La începutul lunii decembrie, ”Sori” a anunțat că se va retrage din tenis la finalul anului 2026. Ulterior, după ce s-a impus la Transylvania Open, a numit singurul lucru care ar mai putea-o întoarce din drum.
”Am știut când am anunțat această decizie că va fi un an destul de emoționant, pentru că în fiecare loc îmi voi da seama că este pentru ultima oară când voi juca acolo, dar mi-am asumat acest lucru.
A fost o decizie foarte bine gândită, care a venit în urma unor ani de zile. Nu știu ce ar putea să schimbe această decizie, nu știu… un Grand Slam câștigat!”, a spus Sorana Cîrstea.
Etichete: sorana cirstea , indian wells , jaqueline cristian , bani sorana cirstea , premiu jaqueline cristian
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăA fost pe val, dar totul s-a destrămat pe loc: a murit la 29 de ani. Anunțul medicului legist
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăGigi Becali a făcut anunțul despre Marius Baciu, după 10 meciuri la FCSB: „Nu pot să-mi bat joc”
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăE gata: Zeljko Kopic a semnat contractul și va conduce primul antrenament!
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăUnirea Slobozia – Metaloglobus 1-1, DGS 1. Constantinescu a restabilit egalitatea. Un gol anulat | Liga 2, etapa 4
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login