-
Media: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
În urma ședinței din Parlament, ministerele nu se mai află pe lista entităților care se pot asocia pentru a forma un club privat, o lovitură pentru formații precum CSA Steaua și CS Dinamo.
Doar consiliile județene, primăriile și unitățile de învățământ superior mai au posibilitatea de a se uni pentru a da naștere unei echipe profesioniste.
Lupescu crede într-o colaborare dintre un privat și stat: ”Acesta va fi viitorul”
Ionuț Lupescu (56 de ani), consilierul lui Ionuț Popa, președintele de la CS Dinamo, susține că agrează ideea ca echipele de stat să promoveze în SuperLiga. Mai exact, fostul component al ”Generației de Aur” s-a declarat de partea Stelei.
”Eu cred că nu e bine, pentru că toată lumea se plânge că sunt cluburi departamentale și, pe de altă parte, când vor să se asocieze cu un partener privat nu îți dă voie legea.
Eu cred că aceasta va fi viitorul, mai devreme sau mai târziu.
Cluburile departamentale să poată să aibă infrastructura, iar restul, 51 la sută să fie, nu știu, un parteneriat public-privat, cu cineva care să se ocupe de echipe, de disciplinele respective”, a spus Lupescu, într-o intervenție telefonică, în direct, găzduită de emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
”FCSB are deja un brand, o bază de suporteri, nu văd care ar fi problema”
”Kaiserul” a mai spus că nu înțelege disputa dintre Steaua și FCSB și a explicat și de ce.
”În cazul nostru, la CS Dinamo, noi am putea găsi pentru fotbal, la celelalte secții, să se facă un parteneriat public-privat, în care și ministerul, și ceilalți să fie implicați, iar sportul să meargă. Dar, atât timp cât nu suntem lăsați…
Noi, cei care suntem departamentali, nu avem voie, cazul Stelei. Sigur, e puțin ciudat, eu nu înțeleg, FCSB are deja un brand, o bază de suporteri, o bază materială foarte bună, stadion unde joacă, suporterii lor, nu văd care ar fi problema”, a mai spus Lupescu.
”Sunt atâtea echipe finanțate de primării, care nu sunt profesioniste”
Ionuț Lupescu a mai opinat că Steaua ar trebui lăsată să evolueze în prima ligă.
”Eu, dacă aș fi fost sef la Ligă sau la Federație…. când ai o echipă care are un stadion cum e Steaua, are toate condițiile, e păcat să nu joace în Liga 1. Nu m-ar interesa care sunt rivalitățiile între doi patroni. Până la urmă, 99 la sută dintre patronii din România au făcut afaceri cu statul.
Nu știu care e diferența că finanțează un minister sau ai făcut afaceri cu ministerul și acum bagi bani în club.
La noi nu există ligă profesionistă, e doar pe hârtie. Și acum sunt atâtea echipe care primesc bani de la primării. La noi nu s-a aplicat niciodată, sunt atâtea echipe finanțate de primării, care nu sunt profesioniste.
Eu cred că nu ar fi o problemă, dau exemplul nostru. Să găsim un partener, să îi dăm 49 al sută și să rămânem cu 51 la sută și să devenim profesioniști”, a mai spus Lupescu, la Digi Sport.
VIDEO cu Ionuț Lupescu, la Digi Sport, despre cluburile departamentale
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: stadion steaua , ionut lupescu , legea sportului , steaua legea sportului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA depăsit greutatea cu 107 grame şi Laurenţiu Reghecampf i-a luat salariu pe două luni şi jumătate! „Foarte drastic”
L-a avut pe Laurenţiu Reghecampf antrenor la FCSB, iar acum povesteşte că tehnicianul dă...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPrunea îl laudă pe jucătorul care a refuzat să mai vină la naționala României: ”Asta înseamnă să fii bărbat adevărat, bravo lui!”
O adevărată legendă la Lazio, fiind jucătorul cu cele mai multe apariții pentru club...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristiano Bergodi rupe tăcerea după zvonurile plecării de la U Cluj: ”Am stat trei ore cu el și am discutat deschis”
Speculațiile au apărut după remiza cu FC Argeș, scor 2-2, meci în urma căruia...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali pregătește revoluția la FCSB! Finanțatorul anunță 5 transferuri în iarnă: ”Nu mai am încredere în nimeni!”
Finanțatorul roș-albaștrilor vrea să aducă cinci jucători și nu mai dorește ca alte persoane...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login