-
Fotbal: Germania – Ghana, luni, 21:45, DGS 1
-
Tenis: Finala ATP Miami, duminică, 22:00, DGS 1
- Unicul gol al meciului de la Istanbul a venit în minutul 53 și a fost semnat de Ferdi Kadioglu, servit impecabil de Arda Guler.
Ionuț Lupescu: ”Când îți dorește să mergi la un Mondial, trebuie să dai mai mult”
După un nou eșec în încercarea de a ajunge la Campionatul Mondial, Ionuț Lupescu nu s-a ferit să-i critice pe ”Tricolori”.
Membrul ”Generației de Aur” a fost direct și ”a înțepat” ”Generația de Suflet”, cea despre care a spus că ”nu a pus destul suflet”.
”Au trecut trei zile, toată România a vorbit și s-au spus foarte multe lucruri bune, mai puțin bune. Concluzia este clară că Generația de Suflet nu a pus destul suflet, asta e în primul rând.
Nu mă așteptam la multe valențe tehnico-tactice din partea lor, dar era un meci care pe care. Când îți dorește să mergi la un Mondial, trebuie să dai mai mult.
Poate că pe faza defensivă am stat bine, dar este o problemă a fotbalului românesc. Avem o problemă în ceea ce privește unu contra unu. Ăsta a fost unul dintre principiile fotbalului german.
S-a văzut că putem să ne bazăm pe faza defensivă, dar nu am avut ocazii create, nu am pus în pericol echipa Turciei”, a spus Ionuț Lupescu, la Digi Sport Special.
Video rezumat meci Turcia – România 1-0
Ionuț Lupescu: ”E păcat, pentru că toți ne-am săturat”
Mai mult, ”Kaiserul” a ținut să laude naționala Turciei, dar să-și arate și dezamăgirea că România nu a mai ajuns la un Mondial din 1998.
”Chiar dacă s-a spus că nu a fost un adversar foarte bun, mie (n.r. Turcia) mi s-a părut o echipă foarte matură, inteligentă, au știut exact cum să joace. Nu au venit peste noi, au așteptat până au găsit o breșă.
Asta înseamnă maturitate și nu degeaba joacă unde joacă ai lor. Probabil se vor face 32 de ani de când nu am mai fost la Mondial. E păcat, pentru că toți ne-am săturat”, a mai spus Lupescu.
VIDEO cu declarațiile date de Ionuț Lupescu
Lotul României pentru meciul pierdut (0-1) cu Turcia
PORTARI
Ionuț Radu (Celta Vigo, 7/0), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova, 0/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Cătălin Căbuz (FC Argeș, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
MIJLOCAȘI
Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
ATACANȚI
Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).
Etichete: romania , echipa nationala , cupa mondiala , ionut lupescu , world cup , video turcia-romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJoacă pentru România, dar vorbesc altă limbă între ei. Scene curioase la națională: ”Băi, băieți, vă rog frumos!
România trece printr-o perioadă extrem de grea, ajunsă pe locul 56 în clasamentul global...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMG a adus în România primul său SUV cu 7 locuri! Cât costă și ce dotări oferă
Noul model, S9 PHEV, are un atribut unic în gama constructorului MG fiind primul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVerdictul fostului arbitru după cartonașul roșu arătat de Kovacs în U Cluj – Craiova
Universitatea Craiova a fost umilită de U Cluj, scor 0-4, dar rezultatul s-a datorat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFilipe Coelho, resemnat după înfrângerea umilitoare cu U Cluj: ”Este greu. Trebuie să continuăm să muncim” + Screciu: ”Este un duș rece”
Luni, 13 aprilie, Universitatea Craiova a pierdut un meci extrem de important în privința...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login