
-
SuperLiga: Slobozia – UTA, luni, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 22:00, DGS 1
Conform programului inițial, ”U” Cluj trebuia să fie gazdă, dar nu putea organiza partida decât în afara orașului, întrucât Cluj Arena este ocupată pentru un festival de muzică. În cele din urmă, după acceptul vicecampioanei, s-a ajuns la varianta în care meciurile cu CFR au fost inversate, turul în Gruia, returul pe Cluj Arena.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj – ”U” Cluj 2-3:
Ioan Varga a reacționat după eșecul cu ”U” Cluj
Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, a explicat de ce a acceptat inversarea manșelor și a transmis că nu e neapărat deranjat de eșec, întrucât, în această perioadă, prioritatea este reprezentată de meciurile din preliminariile Conference League.
”În seara asta am jucat cu echipa a doua. Prioritatea noastră este Europa în momentul de față, ne concentrăm pe acest obiectiv.
Asta este, am pierdut un meci, rivalii noștri sunt fericiți acum, dar la finalul campionatului sunt sigur că CFR va fi din nou campioană. Am făcut un gest pentru orașul Cluj, dar și pentru prietenul meu, Radu Constantea, deoarece am fost de acord ca meciul să se joace pe stadionul nostru și nu la Mediaș.
Tatăl domnului Constantea a avut un rol foarte important în viața mea, a salvat-o pe mama mea într-un moment dificil. Aveam datoria morală de a-i mulțumi astfel”, a declarat Ioan Varga, pentru Digi Sport.
Clasamentul din SuperLigă, după CFR Cluj – ”U” Cluj 2-3
![]()
Etichete: cfr cluj – u cluj , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMedalii fără răsplată! Simona Radiș: ”’Nu avem bani’. Sunt pentru altele, dar nu pentru noi”
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVlad Chiricheş, dezvăluiri şocante! Momentul care l-a uluit complet: „Nu aveam porţi! Recuperare? Nimic”
Vlad Chiricheş (36 de ani) a făcut dezvăluiri şocante despre Campionatul European 2016, găzduit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăFlorin Prunea, ”dat pe spate” după Universitatea Craiova – Getafe: ”Omul meciului” + Jucătorul care l-a dezamăgit
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăSpaniolii s-au convins de Ionuț Radu, după eșecul cu Juventus! Celta Vigo are ZERO puncte în Europa League
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login