-
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Serbia – Olanda, duminică, 19:00, DGS 1
După ce Galatasaray și Fenerbahce și-au manifestat deja interesul pentru Hakan Calhanoglu, de curând s-a aflat că în cursa pentru semnătura internaționalului turc ar fi intrat și o rivală din Serie A: Juventus!
Inter i-a pregătit prelungirea contractului lui Hakan Calhanoglu: 2 ani de înțelegere și un salariu de 4,5 milioane de euro
Inter ar fi decis imediat după ce s-a aflat de interesul celor de la Juventus pentru turc să programeze o întâlnire cu agentul lui Hakan Calhanoglu. Discuția cu Gordon Stipic ar urma să aibă loc la începutul lunii octombrie și campioana Italiei a pregătit primul contract.
Potrivit italienilor de la Tuttomercatoweb, Inter îi va oferi prelungirea pe două sezoane lui Hakan Calhanoglu și un salariu diminuat de la 6,5 milioane de euro pe an + bonusuri la 4,5 milioane de euro și bonusuri.
”Aceasta este o diferență considerabilă, ceea ce face ca negocierile să fie orice altceva, dar nu simple. Performanța lui Calhanoglu, care a marcat deja două goluri în patru apariții în acest sezon, rămâne un punct cheie pentru Inter, care încearcă să găsească o soluție pentru a evita pierderea lui gratis”, a mai relatat sursa citată anterior.
Rămâne de văzut dacă oferta celor de la Inter va fi mulțumitoare pentru Calhanoglu, care se află la baza de antrenament a lui Inter și nu a fost convocat la naționala Turciei pentru meciurile din Liga Națiunilor din cauza unei accidentări suferite înainte de pauza competițională.
Astfel, negocierile pot fi purtate în această perioadă.
Hakan Calhanoglu spunea că vrea să semneze prelungirea contractului: ”Aștept să mă contacteze Inter”
”Sunt fericit să fiu aici. La Milano, unde eu și soția mea ne-am integrat foarte bine, și la Inter. Avem mulți prieteni, copiii merg la școală.
Viitorul însă nu depinde de mine, ci de club. Aștept să mă contacteze Inter pentru a discuta despre prelungirea contractului”, declara Calhanoglu, în august.
Hakan Calhanoglu, 52 de goluri în 216 meciuri în tricoul lui Inter
În cele 216 de apariții la Inter, Hakan Calhanoglu, care a ajuns liber de contract la în vara anului 2021 la formația de pe ”Meazza” a marcat 52 de goluri și a oferit 39 de pase decisive.
- 16 milioane de euro este cota de piață a mijlocașului, conform site-ului de specialitate transfermarkt.
În această stagiune, turcul are două goluri marcate în 4 meciuri, ambele în Serie A.
VIDEO Rezumat Cagliari – Inter 0-1, golul victoriei a fost marcat de Hakan Calhanoglu
Etichete: inter , turcia , hakan calhanoglu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
1.000.000 € pentru Laurențiu Reghecampf!
Alte Sporturi
Lovitură uriașă! Ratează Barcelona – Real Madrid
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 secunde în urmăBosniacii au reacționat după ce Marica l-a criticat pe Hagi: „Declarații vehemente au zguduit România”
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 secunde în urmăInter s-a decis și îi pune contractul pe masă lui Hakan Calhanoglu: durata și salariul pentru turc
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de secunde în urmăEnglezii sunt convinși: scorul final la România – Bosnia
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de secunde în urmăCosmin Contra i-a rostit numele: ”Unul ca el nu există”. L-a cerut titular la naționala României
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login