-
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1
-
SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri, 18:00, DGS 1
După returul de la Erevan, pierdut de olteni cu 1-0, Ilie Dumitrescu a transmis că Universitatea Craiova merita mai mult și că a avut cea mai bună prestație din aceste preliminarii.
Ilie Dumitrescu este de părere că Universitatea Craiova are nevoie de alți jucători pentru a ajunge la un ”nivel superior”
Totuși, Ilie Dumitrescu a ajuns la concluzia că acest nivel, de faza ligii din Conference League, este cel mai înalt pe care îl poate atinge Universitatea Craiova cu acest lot și că e nevoie de jucători care să facă diferența pentru a ajunge mai sus.
”Craiova s-a ridicat la un nivel foarte bun și a controlat jocul în totalitate. Echipa și-a creat ocazii. Sincer, nici eu n-aș fi schimbat. Nu știu dacă a fost 11 metri. Eu n-am văzut un contact 100%. Nici n-am avut cele mai bune imagini. Să știi că a fost și o situație la Nsimba și nici nu s-a gândit, a lăsat jocul să meargă.
Păcat, pentru că echipa a arătat cel mai bine din toată campania asta. Gândește-te ce s-a întâmplat până acum la meciurile din deplasare. Am ajuns în play-off, puteam să ajungem în play-off de Champions League, dar am ajuns în Europa League pentru că au fost probleme pe faza defensivă. În seara asta a fost cel mai bun joc al Craiovei.
Trebuie aduși jucători care să decidă. Sunt jucători la Sabah, la Slovan Bratislava care decid meciurile la nivelul ăsta. Trebuie să te gândești că dacă vrei să mergi la următorul nivel, nu poți cu băieții ăștia. Ai nevoie de doi-trei jucători care să decidă la nivelul ăsta.
Ilie Dumitrescu: ”Trebuie jucători care să decidă, nu să dai un milion pe Elisor”
Trebuie să te gândești că nu poți cu acești lideri pe care-i ai să joci play-off de Champions League, nici să câștigi play-off de Europa League cu Ararat, deci îți trebuie ceva mai mult. Trebuie să aducă jucători care să decidă, nu să dai un milion pe Elisor.
Când vedem un jucător bun… Nsimba e bun, am spus imediat, dar ai nevoie în anumite poziții de jucători care să-ți decidă jocul. Gândește-te să ai un jucător care să joace în partea dreaptă, unde a jucat Cicâldău. Nu-i locul lui Cicâldău acolo. Gândește-te să ai un jucător acolo.
Trebuie să aducem lideri, jucători care să decidă. Avem nevoie de jucători de genul ăsta. Până acum, cu echipa asta, cu jucătorii ăștia am dus-o, dar e o limită de care nu poți să treci. Trebuie să faci o analiză și să stabilești de ce ai nevoie pentru a ajunge la un nivel superior”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.
VIDEO Reacțiile de la Digi Sport Special după Ararat-Armenia – Universitatea Craiova 1-0
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: play off europa league , ilie dumitrescu , ararat-armenia – universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăSporting – LASK 2-3. Austriecii au reușit surpriza și s-au impus în Portugalia
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăClub Brugge – Lens 3-0. Belgienii, în cărți pentru calificarea în faza eliminatorie din UCL
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăBetis – Feyenoord 1-0. Spaniolii merg „ceas” în Liga Campionilor și au ajuns la nouă puncte
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăJose Mourinho a tras concluzia, după Real Madrid – RB Leipzig 4-1
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login