-
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: România – Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Meciul se va disputa cu casa închisă, iar FRF le-a adresat câteva rugăminți suporterilor naționalei României, pentru buna desfășurare a confruntării, în contextul în care în tur, la Priștina, imnul nostru a fost fluierat la scenă deschisă și din tribune s-au putut auzi scandări rasiste la adresa ”Tricolorilor”.
Ilie Dumitrescu, înainte de România – Kosovo: ”În momentul în care e intonat imnul lor, să aplaude toată lumea”
Mai mult, la duelul din preliminariile EURO 2024, România – Kosovo 2-0, meciul a fost întrerupt aproximativ o oră din cauza unui banner afișat de ultrașii din ”Uniți sub tricolor”, cu mesajul ”Kosovo e Serbia”.
Cu câteva zile înaintea partidei de pe Arena Națională, Ilie Dumitrescu a transmis un mesaj pentru suporterii naționalei. Fostul internațional a spus că, din punctul său de vedere, românii ar trebui să le dea o lecție kosovarilor, după jignirile de la Priștina.
”Eu mă gândeam la un scenariu: în momentul în care e intonat imnul celor din Kosovo, să aplaude toată lumea. Așa, ca un răspuns pentru ce au făcut ei. Așa, cu mănuși albe. Ei ne-au jignit, noi să aplaudăm, o chestie de asta, o lecție. Așa mi-aș dori eu”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea Digi Sport Special.
Dacă fanii României ar răspunde pozitiv la apelul făcut de ”Mister”, ar fi, probabil, un gest fără precedent. În general, în timpul intonării imnului adversarilor, publicul păstrează liniștea.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru, din Liga Națiunilor
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).
Program România, Liga Națiunilor, Grupa C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2, Kosovo – Cipru 3-0
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45).
Clasament Liga Națiunilor

Etichete: suporteri romania , ilie dumitrescu , romania kosovo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăPSG – Barcelona LIVE TEXT (22:00). Finala din faza grupelor. Programul complet al zilei din Champions League
Etapa a treia a fazei principale de UEFA Champions League debutează marți cu dueluri...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăSchimbare după 12 etape: ce echipe sunt favorite la câştigarea titlului. FCSB are nevoie de un „miracol”
Specialiştii au efectuat noi calcule în privinţa luptei la titlu din Liga 1. După...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăSecretul pentru un fizic remarcabil: alimentul pe care Neluțu Sabău nu îl mai consumă de 20 de ani
Ioan Ovidiu Sabău a ajuns la vârsta de 58 de ani, însă actualul tehnician...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmă„Greu de privit”. Basarab Panduru nu s-a abţinut, după victoria chinuită a FCSB-ului cu Voluntari
Basarab Panduru a oferit o reacţie fermă, după ce FCSB a obţinut o victorie...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login