-
SuperLiga: UTA Arad – Petrolul, luni, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 20:30, DGS 1
Swedberg (minutele 53 și 90+3) a înscris ambele goluri ale grupării din Galicia, în timp ce ”Galacticii” au terminat meciul în genunchi, în urma cartonașelor roșii văzute în teren de Fran Garcia (minutul 64) și Alvaro Carreras (minutul 90+2).
Endrick a fost și el eliminat în Real Madrid – Celta Vigo, după ce s-a repezit către al patrulea arbitru
Potrivit celor relatate de presa spaniolă, madrilenii s-au mai ales cu un jucător eliminat în confruntarea cu Celta Vigo, astfel că vor avea trei suspendați pentru următorul meci cu Alaves, programat duminică, 14 decembrie, ora 22:00, în direct pe Digi Sport.
Este vorba despre Endrick, care, așa cum se arată în raportul arbitrului, ”s-a ridicat de pe bancă, a părăsit zona tehnică, s-a apropiat de al patrulea oficial strigând și a trebuit să fie reținut de membrii staff-ului tehnic”.
A fost momentul de la faza în care Alvaro Carreras a încasat roșu. Mai mulți dintre jucătorii grupării blanco s-au enervat în momentul respectiv și au început să protesteze, iar centralul Alejandro Quintero González nu s-a ferit să împartă cartonașe.
Absența lui Endrick pare că oricum nu va fi una notabilă, având în vedere că brazilianul a prins doar 12 minute în acest sezon, în toate competițiile, în ciuda faptului că nu a avut probleme medicale. Împrumutul său în iarnă, la Lyon, este rezolvat în proporție de 99%, astfel că tânărul atacant (19 ani) își va putea continua dezvoltarea într-un campionat renumit pentru acest lucru.
VIDEO rezumat Real Madrid – Celta Vigo 0-2:
Endrick s-a căsătorit în vară, deși are doar 19 ani! Gabriely Miranda este partenera sa
Galerie Foto
Etichete: real madrid , real madrid celta vigo , endrick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăSergej Barbarez e convins, înainte de România – Bosnia: ”Niciun calcul”
Handbal EuroCup Finals: România – Danemarca, sâmbătă, 17:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Anglia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăEdi Iordănescu nu a stat pe gânduri și a făcut pariul, după 1-2 cu Suedia! + ”Puțin naivi”
Handbal EuroCup Finals: România – Danemarca, sâmbătă, 17:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Anglia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăMomentul ”rușinos” din grupa României ”face înconjurul lumii”: Robert Lewandowski, în prim-plan
Handbal EuroCup Finals: România – Danemarca, sâmbătă, 17:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Anglia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăKylian Mbappe, ”frustrat” de decizia luată de Zinedine Zidane
Handbal EuroCup Finals: România – Danemarca, sâmbătă, 17:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Anglia –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login