Grameni a marcat primul său gol la Rapid la al 11-lea meci jucat pentru formația giuleșteană. Mijlocașul a înscris în fața divizionarei secunde din Afumați, într-un meci care a fost la discreția alb-vișiniilor.
Cumpărat în schimbul a 400.000 de euro de la Farul, internaționalul de tineret a fost aplaudat pentru prima oară în calitate de marcator pe Giulești.
Sentimentele lui Grameni după primul gol la Rapid
Grameni a dezvăluit care sunt trăirile sale după acest moment special în cariera sa.
„Sunt bucuros de acest lucru, îmi doream să ajut cu pase de gol și goluri. Am vorbit între noi că nu putem să facem o surpriză neplăcută eram singurii care puteam să avem de pierdut din acest meci.
Știam de faptul că colegul meu Claudiu se uită la cine se demarcă, am crezut că asta este execuția potrivită. Am marcat golul de 2-0 era important să ne desprindem, chiar vorbisem la pauză că avem nevoie să mai marcăm un gol”, a declarat Dina Grameni, la finalul întâlnirii de pe arena Rapidului.

Rapidiștii au fost puși în gardă înaintea confruntării din Giulești după ce au văzut primul rezultat al zilei din grupele Cupei României. CSM Reșița a învins-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe cu 3-1.
„Ne-a făcut mai concentrați, echipele din ligile inferioare dau totul doresc să facă o figură frumoasă.
Noi sperăm să continutăm pe acest trend în Cupă nu am primit gol, sper să câștigăm grupa cu victorii pe linie și apoi să jucăm următorul meci acasă alături de suporteri, ne-am dori să câștigăm trofeul”, a mai declarat fotbalistul Rapidului.
Grameni vrea să ducă Rapidul pe podium
Grameni & Co nu vor avea prea mult timp să se bucure pentru victoria cu Afumați. Vineri, giuleștenii joacă un derby pentru play-off, la Sfântu Gheorghe, împotriva celor de la Sepsi.
„Putem spune pentru că trec etapele și nu am urcat în primele 6 mai e destul de jucat e diferență mică în continuare, locul nostru este cel puțin pe podium trebuie să arătăm acest lucru pe teren”, a încheiat Grameni.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăCâți bani și-a asigurat Universitatea Craiova, după ce a ajuns în faza ligii Conference League
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăPrimul transfer pe care îl face Universitatea Craiova, după eliminarea din Europa League
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăUngurii l-au umilit pe Mohamed Salah în Europa League: gol pentru Corbu! Trabzonspor a ”căzut” în Conference
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăIlie Dumitrescu s-a convins, după ce Craiova a fost eliminată din Europa League: ”Nu poți cu băieții ăștia”
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login