
Gigi Becali (67 de ani) a anunţat că FCSB negociază transferul unui jucător din Portugalia. Liga Portugal se vede în România exclusiv în AntenaPLAY.
Becali a dat de înţeles că FCSB vrea să aducă un mijlocaş din Portugalia, precizând că lui îi place profilul lui Edjouma, dar vrea un jucător care să nu greşească atât de mult ca fotbalistul francez.
Gigi Becali negociază cu un jucător din Portugalia
De altfel, Becali a decis să îi prelungească lui Edjouma înţelegerea cu 6 luni. După aceea a precizat că se va încheia contractul lui Edjouma. Nu e exclus însă ca Becali să se răzgândească în cazul în care va fi mulţumit de mijlocaşul francez.
“Avem în Portugalia. Negociem cu un jucător din Portugalia. Mie îmi place un jucător gen Tănase, care urcă cu mingea la picior, dar care câştigă dueluri. Tănase e mai mingicar. Malcom, dacă n-ar fi aşa indolent, ar fi un mijlocaş bun. Îmi plăcea Lixandru, dar nu îmi mai place de el. Îmi plăcea Şut. A început să îşi revină, dar e cam la 60% faţă de cum era. Eu de aia vreau jucători, că dacă intrăm în play-off, şi cred că o să intrăm, eu cred şi în calificare în Europa. Îmi mai trebuie 5 jucători, să am dublură în campionat. Îmi trebuie jucători să pot să iau campionatul cu ei. Dau bani, am zis că nu dau bani? Eu nu fac buget. Dacă găsesc un mijlocaş bun, dau şi un milion, 2, 3. Îmi trebuie un atacant, doi mijlocaşi. Fundaş central, vine Dawa, l-am luat pe ăla (n.r: Duarte), e şi Lixandru cu care poţi să joci”, a spus Gigi Becali pentru digisport.ro.
Unirea Slobozia – FCSB 0-2
Echipa bucureşteană FCSB a învins, luni seară, în deplasare, scor 2-0, formaţia Unirea Slobozia, în ultimul meci al etapei a 20-a din Liga 1.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPlay-off Champions League: Celje – Slovan 1-2 / Lyon – Fenerbahce 1-2 / AEK Atena – Levski 4-0 / Viking – Dinamo Zagreb 3-1
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdrian Mutu a răbufnit, după AS Roma – Fiorentina 4-0 și criticile la adresa lui Drăgușin: ”Habar n-are”/ ”A fost penibil”
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNota primită de Răzvan Marin, după ce a marcat în ”măcelul” de la Atena, din play-off-ul Champions League
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReal Madrid – Real Sociedad 4-1 | Mbappe, hat-trick, și Vinicius au marcat startul perfect al ”Galacticilor” pe Bernabeu
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login