Connect with us

Alte Sporturi

Gigi Becali l-a făcut praf pe Florin Tănase: ”O declarație batjocoritoare”

Gigi Becali l a făcut praf pe Florin Tănase: ”O declarație batjocoritoare”

Despărțirea lui Florin Tănase de FCSB continuă să producă tensiuni în jurul campioanei României.

Deși mijlocașul ofensiv a plecat din SuperLiga și a ajuns la un acord cu Omonia Nicosia, declarațiile sale despre Mihai Stoica au provocat o reacție vehementă din partea lui Gigi Becali.

Patronul FCSB a intervenit și a explicat de ce nu a dorit să discute cu Tănase, după ce acesta a încercat să ia legătura cu el prin Ionuț Luțu.

Gigi Becali nu l-a iertat pe Florin Tănase: „Tu vrei să-mi distrugi clubul?”

Gigi Becali a fost deranjat profund de modul în care Florin Tănase a vorbit despre Mihai Stoica. Patronul FCSB consideră că fostul său jucător nu avea motive să conteste autoritatea unui om aflat în conducerea clubului.

Mai mult, Becali a dezvăluit că Tănase a încercat să îl contacteze prin Ionuț Luțu, însă finanțatorul roș-albaștrilor a refuzat dialogul.

„Cum adică un fotbalist să-l înghită pe un conducător? Cum adică? Nu există așa ceva! MM e șeful! Punct. L-a sunat el pe Luțu, Luțu e cu mine la Techirghiol, să vorbească cu mine. Și am zis că nu vorbesc cu el. Nu am ce să vorbesc cu el.

Din moment ce prima dată ai făcut o declarație batjocoritoare, că tu ai nevastă, pe urmă pleci din antrenament… Tu vrei să-mi distrugi clubul? La revedere! Vorbesc cu oamenii care au respect! Adio! Tu respecți ce zice MM, mă”, a declarat Gigi Becali la Fanatik.ro.

Patronul FCSB, atac direct la fostul său căpitan

Becali a continuat tirada și a respins acuzația potrivit căreia Mihai Stoica ar fi avut un comportament nepotrivit în conflictul cu Vali Crețu.

Finanțatorul FCSB a făcut referire la incidentul dintre Crețu și Arnold Garita și a pus sub semnul întrebării ideea că Mihai Stoica ar fi trebuit să fie sancționat pentru atitudinea sa.

„MM e smardoi? Crețu a sărit la bătaie la Garita! Îl bătea Crețu pe Garita!? Astea sunt vorbe. Nu mai contează astea. Nu mă mai afectează dacă a plecat. A demonstrat încă o dată obrăznicia lui”, a mai spus Gigi Becali.

De unde a pornit conflictul dintre Florin Tănase și Mihai Stoica

Florin Tănase a plecat de la FCSB după doar șapte etape din actualul sezon de SuperLiga, deși în această vară își prelungise contractul cu formația roș-albastră până în iunie 2028.

Fotbalistul a ajuns între timp la Omonia Nicosia, însă înainte de plecarea din România a avut un mesaj extrem de critic la adresa lui Mihai Stoica.

Tănase a apărat public poziția lui Vali Crețu, fotbalist care a intrat în conflict cu oficialii FCSB, și a considerat că fundașul dreapta ar fi trebuit să fie tratat drept un exemplu pentru ceilalți jucători.

„Vali e un exemplu pentru absolut toată lumea din clubul ăla. Ar trebui să învețe de la el cât e de muncitor, cum își dă viața pentru această echipă. Eu cred că echipa are mare nevoie de el!

Nu poți să te comporți așa cu jucători care au făcut ceva pentru club! Cum e și Vali Crețu. Ar trebui să îl iei și să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi! Asta este”, a declarat Florin Tănase.

Ironia lui Tănase la adresa lui MM Stoica

Fostul căpitan al FCSB nu s-a oprit aici. Tănase a ironizat inclusiv una dintre pasiunile lui Mihai Stoica, făcând referire la tenisul de câmp.

„Liniște… Liniște eu știu că trebuie să faci la tenis de câmp. Nu la fotbal sau la tenis de picior, cum le place unora”, a mai spus Tănase, la plecarea spre Cipru.


Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi