-
Preliminarii CM: Israel – Italia, luni, 21:45, DGS 1
-
Preliminarii CM: Croația – Muntenegru, luni, 21:45, DGS 2
Patronul campioanei en-titre a afirmat deja clar, la Fotbal Club, că negocierile s-au încheiat definitiv, după ce părțile se înțeleseseră pentru o așa-zisă „românească”, dar apoi Dani Coman a cerut ca FCSB să facă o ofertă îmbunătățită.
Gigi Becali a numit „circ” strategia de negociere a lui Dani Coman
Becali continuă să fie contrariat de modul în care a acționat președintele de la FC Argeș, iar a doua zi a vorbit din nou despre subiect și nici de data aceasta nu s-a ferit de cuvinte.
„Ce facem, ne jucăm, facem circ? Să se învețe minte toți, de acum încolo. Nu ești de acord cu oferta lui Becali? La revedere! Nu mă mai interesează”, a declarat Becali, conform Sport.ro.
La scurt timp distanță, a urmat și replica fostului portar.
„Dacă vrea să plece cu ardoare, are toată susținerea noastră, în cazul în care se va achita prețul pe care noi îl cerem. Nu cumpărătorul face prețul, ci vânzătorul”, a spus Coman, potrivit aceleiași surse.
Ce însemna „româneasca”, în cazul transferului lui Mario Tudose la FCSB
Suma în acte ar fi fost de 400.000 de euro, dintre care 200.000 ar fi mers la portughezi, deoarece Benfica deține 50% din drepturile federative ale jucătorului.
Apoi, Becali le-ar fi dat argeșenilor alte 600.000 de euro pentru un alt fotbalist din lot, ca în total piteștenii să se aleagă cu 800.000. Vicecampioana Portugaliei ar fi fost prejudiciată, astfel, cu câteva sute de mii.
Becali a susținut la Fotbal Club că această idee i-a fost transmisă de MM Stoica. La rândul său, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB o primise de la Dani Coman.
După ce Becali și Coman s-au înțeles verbal cu privire la această schemă, cel din urmă a cerut o nouă ofertă, moment în care patronul FCSB-ului a decis să încheie definitiv tratativele.
VIDEO cu intervenția integrală a lui Gigi Becali
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Declarațiile făcute de Dani Coman
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: dani coman , benfica , gigi becali , transferuri fcsb , mario tudose , romaneasca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSe pregătește numirea lui Mirel Rădoi! Antrenorul și-a anunțat plecarea după doi ani
Mirel Rădoi (45 de ani) este liber de contract în momentul de față, după...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLa un pas de istorie! Nikola Jokic a reușit triple-double-ul numărul 200 și este pe urmele lui Russell Westbrook
Nikola Jokic (31 de ani) a reușit triple-double-ul cu numărul 200 din carieră în...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAdrian Porumboiu a spus ce urmează, după ce Marius Șumudică a vrut să scoată echipa de pe teren
Marius Șumudică (55 de ani) a fost din nou în centrul atenției, de data...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMontpellier – Dinamo, Live Video, 21:45, pe Digi Sport 3. ”Dulăii”, obligați să câștige în Liga Campionilor!
Dinamo va juca în deplasare cu Montpellier, joi, 29 octombrie, de la ora 21:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login