Lovitură puternică pentru Farul la finalul unui sezon care părea, la un moment dat, că poate fi salvat fără emoții. Echipa de la malul mării a pierdut pe teren propriu, scor 0-1 cu Metaloglobus, ultima clasată, și a ajuns într-o situație greu de imaginat pentru o formație care în urmă cu trei ani cucerea titlul în SuperLiga.
Eșecul a trimis trupa lui Flavius Stoican la barajul pentru menținerea/promovarea în primul eșalon, iar imediat după meci au apărut întrebări privind viitorul tehnicianului.

Farul Constanța va continua cu Flavius Stoican la baraj
Stoican a ajuns la Farul în luna aprilie pentru a-l înlocui pe Ianis Zicu, iar obiectivul său era stabilizarea unei echipe aflate într-o cădere evidentă. Numirea sa a venit într-un moment complicat, iar rezultatele nu au reușit să schimbe radical direcția echipei.
După partida de la Ovidiu, conducerea Farului a declarat că nu intenționează să producă o nouă schimbare pe banca tehnică înaintea dublei decisive cu Chindia Târgoviște, programată pe 23 și 31 mai.
”Un rezultat mai mult decât rușinos, întâlneam o echipă retrogradată. Dacă nu suntem în stare să facem un egal cu ultima clasată înseamnă că avem probleme serioase. Mi-e foarte rușine de poziția în care suntem acum, mi-e greu să mă gândesc ce va fi pe viitor.

Ne gândim acum la meciurile de baraj, să ieșim din această situație rușinoasă și să rămânem în prima ligă. Da (n.r. dacă ramâne Stoican pentru baraj)! Bineînțeles că mi-e frică (n.r. de retrogradare), privim lucrurile cu multă seriozitate, dar și cu încredere. Suntem obligați să fim optimiști”, a declarat Gică Popescu, la Digi Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Fără categorie
¿Qué es Allyspin y cómo funciona para jugadores en España?
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăCum a sărbătorit U Cluj, după 1-0 cu FCSB. Radu Naum: ”E o bucurie pe care o vezi când câștigi un trofeu”
Bucuria jucătorilor de la ”U” Cluj a părut să fie fără margini, după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăCum a sărbătorit U Cluj, după 1-0 cu FCSB. Radu Naum: ”E o bucurie pe care o vezi când câștigi un trofeu”
Bucuria jucătorilor de la ”U” Cluj a părut să fie fără margini, după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIanis Hagi a fost trimis pe teren în repriza a doua. Incredibil ce s-a întamplat în următoarele 9 minute
Ianis Hagi (28 de ani) a început ca rezervă duelul dintre Genclerbirligi – Alanyaspor,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAdrian Mutu a început să râdă după ce l-a auzit pe Marius Şumudică: „Bine că nu a făcut schema aia”
Adrian Mutu s-a amuzat după ce l-a auzit pe Marius Şumudică, antrenorul lui CFR...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login