-
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1
-
Liga 2: Dumbrăvița – CSM Reșița, marți, 17:30, DGS 1
„Voi continua până în decembrie ca antrenor principal al Argentinei, apoi probabil voi părăsi această funcție. Trebuie să îmi reîncarc bateriile și să mă opresc acum. Important este să păstrăm acest spirit și această legătură dintre argentinieni și echipă. Sunt foarte mândru de asta”, declara Scaloni, extrem de afectat.
Numai că, la două luni după înfrângerea suferită în Statele Unite ale Americii, Scaloni s-a răzgândit, potrivit informațiilor furnizate de presa din Argentina!
Lionel Scaloni, în negocieri avansate pentru prelungirea contractului cu Argentina!
Conform jurnalistului Cesar Luis Merlo, Federația de Fotbal din Argentina a făcut mai multe încercări în tentativa de a-l face pe Scaloni să rămână, iar acum aproape că a reușit:
”S-au făcut progrese semnificative în discuțiile pentru reînnoirea contractului lui Lionel Scaloni ca antrenor al echipei naționale a Argentinei. În ultimele ore, au avut loc discuții cu reprezentanții antrenorului, iar părțile se apropie de un acord”
Contractul lui Scaloni expiră la finalul anului, iar noua înțelegere ar urma să-l țină pe banca vicecampioanei mondiale până în 2030, deși mai sunt unele detalii care trebuie puse la punct până la anunțul oficial.
Dacă în ultimii ani a făcut din Argentina o forță mondială cu ajutorul lui Leo Messi, acum selecționerul are misiunea de a construi o nouă națională fără cel mai bun fotbalist din istoria ei. Decarul se va retrage pe 6 octombrie, într-un amical la Buenos Aires cu Benin, când va purta un tricou special.
- Leo a înscris 125 de goluri în 207 selecţii pentru Argentina
![]()
Lionel Scaloni, un succes uriaș la Argentina
Scaloni a reușit să pună mâna pe trei din cinci patru trofee pentru care a concurat începând din 2018, de când a fost numit selecționer.
”Pumele” au ratat Copa America în 2019, competiție adjudecată de Brazilia, după care și-au trecut în palmares două Copa America (2021, 2024) și Cupa Mondială 2022 după o finală de poveste împotriva Franței. În vara acestui an, Argentina a pierdut finala Cupei Mondiale contra Spaniei.
În cele 104 meciuri la Argentina, Scaloni a înregistrat o medie de 2,44 puncte.
Etichete: contract , argentina , selectioner , lionel scaloni , scaloni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăȘi-a pierdut auzul la 2 ani, iar acum și-a îndeplinit marele vis: „Toată viața mea am sfidat așteptările”
Moment special pentru un tânăr fotbalist, greu încercat de-a lungul vieții, care și-a îndeplinit...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăSurprize! A fost aleasă echipa ideală pentru România – Polonia
România și Polonia se vor întâlni, pe Arena Națională, în etapa a 5-a din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăJannik Sinner, prins la hotel cu o jurnalistă, în timp ce iubita își serba ziua de naștere la Copenhaga
Jannik Sinner (25 de ani), care nu a mai jucat din 12 iulie, se...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăCe surpriză! Chivu îl vrea la Inter pe fiul unui fost fotbalist de la FCSB
Inter trece printr-o perioadă nefastă și are trei din patru atacanți accidentați în acest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login