-
Europa League: Basel – FCSB, joi, 19:45, DGS 1
-
Conference League: Rapid Viena – Universitatea Craiova, joi, 22:00, DGS 1
Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, fostul mijlocaș al Romei, campion mondial în 2006, va semna un contract valabil până în vara anului 2026, care se va prelungi automat până în 2027 dacă Genoa va rămâne în Serie A.
Un aspect surprinzător este reprezentat de salariu. De Rossi va fi recompensat anual cu doar 800.000 de euro, în condițiile în care predecesorul său, Patrick Vieira, câștiga 1.400.000 €.
Daniele De Rossi conduce astăzi primul antrenament la Genoa!
Mutarea nu a fost oficializată, dar presa din Italia relatează că Daniele De Rossi se află deja la baza de pregătire a ”Grifonilor”, iar astăzi, începând cu ora 15:30, va conduce primul antrenament.
Din staff-ul acestuia vor face parte Guillermo Giacomazii (secund), Emanuele Mancini și Enrico Iodice (asistenți), Francesco Checcucci (analist de meciuri) și Gianni Brignardello (preparator).
De important de precizat este faptul că De Rossi nu va putea sta pe bancă la următorul meci al celor de la Genoa. Italianul are de săvârșit o suspendare rămasă din perioada când o antrena pe AS Roma.
Ironia sorții face ca suspendarea de o etapă să fi fost primită tocmai într-un meci cu Genoa, de pe 15 septembrie 2024, încheiat 1-1.
Genoa – Fiorentina se joacă duminică, de la 16:00. Înainte de acest duel, gazdele sunt pe locul 18, cu șase puncte după primele zece etape, în timp ce oaspeții sunt pe ultima poziție, cu patru puncte.
VIDEO rezumat Sassuolo – Genoa 1-2
Etichete: genoa , daniele de rossi , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdrian Mutu l-a făcut ”praf” după FCSB – Rapid: ”Corp străin. Mingea îl accidentează”
FCSB a câștigat la scor derby-ul cu Rapid (4-1), din etapa a 13-a a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCFR Cluj – Dinamo 2-1, ACUM, Digi Sport 1 | GOOL! Cîrjan a redus din diferență
Dinamo și CFR Cluj se întâlnesc ACUM, într-o partidă care contează pentru etapa a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBarcelona – Real Madrid, LIVE VIDEO, 22:00, pe Digi Sport 1. Se anunță spectacol în El Clasico!
Duminică, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1, este programat primul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFreiburg – Bayern Munchen 1-3. Bavarezii rămân neînvinși în Bundesliga
Bayern Munchen a reușit să o învingă pe Freiburg, scor 3-1, în etapa cu...
De admin

You must be logged in to post a comment Login