Connect with us

Alte Sporturi

Fostul căpitan al Barcelonei, anunțat titular pentru prima dată sub comanda lui Cesc Fabregas

  • admin
Fostul căpitan al Barcelonei, anunțat titular pentru prima dată sub comanda lui Cesc Fabregas

  • Handbal: Dinamo – Fredericia, joi, 19:45, DGS 2

  • Liga 2: FCU Craiova – Unirea Ungheni, joi, 20:00, DGS 1

Mijlocașul iberic a semnat un contract valabil două sezoane cu formația antrenată de Cesc Fabregas (37 de ani).

După ce în primul an de la retragere a fost antrenorul secund al celor de la Como, Fabregas a devenit, în vara anului 2024, principalul tehnician al formației nou-promovate din Serie A.

Sergi Roberto, anunțat titular în meciul cu Bologna

Antrenorul spaniol va debuta pe teren propriu pe banca tehnică a lui Como într-un meci împotriva celor de la Bologna, programat sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 16:00, pe Stadio Giuseppe Sinigaglia. El a vorbit la conferința de presă, printre altele, și despre titularizarea lui Sergi Roberto.

„El (n.r. Sergi Roberto) este un jucător important pentru noi și vrea să devină protagonist. E pregătit să joace din primul minut.”, a declarat Fabregas, citat de tuttomercatoweb.com.

„He is an important player for us and he wants to become a protagonist. He is ready to play from the start”.

Colegi pe Camp Nou, lui Cesc Fabregas nu i-a fost foarte greu să îl covingă pe Sergi Roberto să i se alăture la Como. Fostul căpitan al Barcelonei, care a jucat 13 ani pentru catalani, a semnat din postura de jucător liber de contract cu formația din Italia.

În această perioadă de mercato, nou-promovata Como s-a remarcat după ce a reușit să-l transfere pe Raphael Varane (31 de ani), rămas liber de contract după despărțirea de Manchester United.

Sergi Roberto a plecat de la Barcelona: ”Când am început la 14 ani, nu mi-aș fi imaginat să debutez în prima echipă”

După un discurs al președintelui Joan Laporta, Sergi Roberto a luat cuvântul și și-a stăpânit cu greu emoțiile. Fostul căpitan al Barcelonei a început să plângă în momentul în care a început să vorbească despre momentele petrecute în tricoul blaugrana.

”La Masia este inima acestui club, tuturor celor din academie le-aș transmite să aibă răbdare. Tatăl meu mi-a spus mereu că trebuie să lupți pentru a juca la Barcelona, iar eu am luptat în fiecare an pentru a-mi îndeplini visul.

Când am început la 14 ani, nu mi-aș fi imaginat să debutez în prima echipă și să câștigat trofeele pe care le-am cucerit. Este ceva care va rămâne în memoria mea pentru totdeauna. Totuși, acestea sunt doar numere. Am rămas cu experiența acumulată de-a lungul acestor ani.

Mamă, în ciuda faptului că nu ai fost cu mine în ultimii ani, tu ai fost cea care mi-a dat puterea de a continua în cele mai dificile momente. Sunt sigur că ai fi foarte mândră de cariera pe care am avut-o la Barcelona. Acest discurs este mult mai dificil decât să joc în fața a aproape 100.000 de oameni, așa cum făceam pe Camp Nou”, a transmis, printre altele, Sergi Roberto, citat de Mundo Deportivo.

Roberto a ajuns la juniorii Barcelonei în 2006 și a trecut pe la toate echipele catalanilor, U16, U18, U19 și Barcelona B, iar în 2011 a ajuns la prima formație.

  • Sergi Roberto a adunat 19 goluri și 43 de assist-uri în 373 de jocuri pentru FC Barcelona.

Etichete: cesc fabregas , sergi roberto , como


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi