
-
SuperLiga: Hermannstadt – Petrolul, joi, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – CFR, joi, 21:45, DGS 1
După 12 minute, în cadrul cărora a reușit și să înscrie un gol, șeptarul roș-albaștrilor a resimțit probleme la nivelul mușchilor inghinali, iar în minutul 19 a fost scos de pe teren.
Florinel Coman a confirmat că accidentarea sa nu este una gravă
La flash-interviul de după meci, atacantul i-a liniștit atât pe fanii FCSB-ului, cât și pe cei ai echipei naționale, în contextul în care EURO începe pe 14 iunie, iar recent Moruțan a aflat că trebuie să stea acasă din cauza unei accidentări.
Coman a lăsat de înțeles că accidentarea sa este una ușoară și că va fi o chestiune de doar câteva zile până la revenirea sa pe teren. Din declarația fotbalistului reiese că n-ar fi vorba de o ruptură, ci doar de o întindere.
„Am simțit ceva la inghinal și am zis că e mai bine să nu continui. Normal, încă mai am dureri, nu mi-a trecut așa repede. Dar sper ca în zilele următoare să nu mai am nicio problemă. Pe băieți îi simt puternici, cu singurul gând de a termina cât mai repede.
Trebuie să te sacrifici mult pentru a fi campion. Am venit cu gândul de a câștiga, n-am reușit. Așteptăm următorul meci, nu trebuie să dramatizăm. Până la urma contează că ce am clădit în acest campionat nu se dărâmă acum”, a spus Coman.
VIDEO cu rezumatul meciului Sepsi – FCSB 2-2:
Etichete: accidentare , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăUniversitatea Craiova – Dinamo, Live Video, 21:00, DGS 1. Meci de foc! Oltenii vor să revină pe primul loc, iar ”Haita” atacă podiumul
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăVasile Miriuță știe cum se va da lupta la titlu în România: „100%! Nu văd pe altcineva”
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăNeverosimil: cu ce s-a pozat Marta Kostyuk, după ce a învins-o pe rusoaica Mirra Andreeva în finala de la Madrid
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmă”Coșmar” pentru Leo Messi: Inter Miami a condus cu 3-0, dar a urmat un dezastru
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login